Berceanu: Aş fi votat pentru excluderea lui Preda fără nicio reţinere. Nu este la prima abatere

Liderul PDL Dolj, senatorul Radu Berceanu, a afirmat, marţi, la Craiova, că dacă ar fi avut un cuvânt de spus în privinţa europarlamentarului Cristian Preda ar fi votat pentru excluderea acestuia din partid, întrucât "nu este nici la prima, nici la a doua şi nici la a zecea abatere de acest fel".

248 afișări
Imaginea articolului Berceanu: Aş fi votat pentru excluderea lui Preda fără nicio reţinere. Nu este la prima abatere

Radu Berceanu (Imagine: Bogdan Stamatin / Mediafax Foto)

Radu Berceanu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că europarlamentarul Cristian Preda a criticat "foarte rar şi foarte subţire opoziţia", însă a fost "extraordinar de activ, mai ales pe blog în a critica PDL".

"Aş fi votat pentru excluderea lui Preda fără niciun fel de reţinere, pentru că nu este nici la prima, nici la a doua şi nici la a zecea abatere de acest fel. El şi-a făcut deja o carieră politică, o imagine politică criticând foarte rar şi foarte subţire opoziţia, dar fiind extradordinar de activ, mai ales pe blog în a critica PDL. Una este cu monitorul în faţă şi la clape, pe blog, şi alta este cu oamenii în faţă, care spre deosebire de monitor mai au şi alte păreri, te întreabă", a declarat Radu Berceanu.

Excluderea europarlamentarului Cristian Preda din PDL a fost aprobată, luni, de conducerea partidului. Hotărârea finală urmează să fie luată de Consiliul Naţional de Coordonare al PDL.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici