- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (11.10.2011, 22:12)
- Cristian Fierbinteanu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BIOGRAFIE: Viaţa lui Ion Diaconescu, marcată de destinul PNŢ
Ion Diaconescu a avut o viaţă marcată de destinul PNŢ, partid pe care l-a urmat indiferent dacă formaţiunea s-a aflat la putere, în opoziţie, în ilegalitate sau în anonimatul de după anul 2000.
1956 afișări
BIOGRAFIE: Viaţa lui Ion Diaconescu, marcată de destinul PNŢ (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Ion Diaconescu s-a născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti, judetul Argeş, a fost inginer şi om politic naţional-ţărănist, preşedinte al PNŢ-CD, preşedinte al CDR şi preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Nepot pe linie maternă al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat în PNŢ încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).
După absolvirea Facultăţii de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naţionale până în 1947, când a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ, Diaconescu a fost deţinut politic între 1947 şi 1964.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Statele Unite cer Qatarului să expulzeze conducerea politică a Hamas, dacă refuză încetarea focului
-
Mesajul socialiştilor europeni faţă de conservatorii Ursulei von der Leyen: Nu lucraţi cu extrema dreaptă
-
Un avion de vânătoare cu inteligenţă artificială ţine pasul cu un pilot uman
-
Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei
După eliberarea din închisoare, a lucrat ca inginer la întreprinderea Ascensorul Bucureşti, până în 1980, continuând să ţină legătura cu foşti fruntaşi ţărănişti, între care se afla şi Corneliu Coposu.
În zilele Revoluţiei din decembrie 1989 participă la relansarea partidului, semnând Apelul pentru intrarea PNŢ în legalitate (22 decembrie 1989), alături de alţi foşti membri.
Îl secondează pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepreşedinte, ianuarie 1990 - noiembrie 1995), iar după moartea acestuia preia preşedinţia (12 noiembrie 1995 - 27 noiembrie 2000).
Diaconescu a fost preşedinte al CDR (1996 - 2000), după alegerea lui Emil Constantinescu în funcţia de preşedinte al ţării.
De asemenea, Diaconescu a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor (27 noiembrie 1996 - 15 decembrie 2000), într-o perioadă dificilă, în care PNŢCD a fost figura centrală într-o coaliţie de guvernare largă şi eterogenă.
Partidul s-a erodat electoral foarte puternic în perioada de guvernare, caracterizată prin dispute acute şi lungi în coaliţia aflată la putere. Perioada a coincis şi cu o criză economică, astfel încât, la finele perioadei de guvernare, formaţiunea nu a mai atins pragul electoral. Ca partid neparlamentar, PNŢCD a intrat într-un con de umbră, presărat cu răbufniri publice periodice ale scandalurilor dintre diverse facţiuni.
Diaconescu a demisionat din funcţia de preşedinte al PNŢCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales preşedinte de onoare, în 21 ianuarie 2001.
În lunga sa carieră parlamentară - membru CPUN (februarie-mai 1990), deputat de Bucureşti (1990 şi 2000) - Diaconescu a susţinut programul partidului de anulare a consecinţelor regimului comunist.
Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietăţilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morală prin Biserică, privatizare.
În perioada detenţiei politice, la fel ca şi după eliberare, i-a fost apreciată, potrivit analiştilor, moralitatea precum şi atitudinea de necooperare cu autorităţile comuniste. După 1989, Diaconescu a fost văzut ca un politician cu o atitudine democrată şi anticomunistă.
De asemenea, potrivit analiştilor vieţii politice postcomuniste, statura morală a lui Diaconescu a întrecut-o pe cea de om politic, pentru că acesta nu a reuşit să menţină partidul în viaţa politică într-un context politic dificil.
În unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea că este crescut în spiritul vechii democraţii, iar adversarii politici nu îi sunt duşmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra. De altfel, el menţiona că a rămas în relaţii bune cu Ion Iliescu, în sensul că se felicită de sărbători.
De asemenea, el spunea că Traian Băsescu ar putea ajuta PNŢCD să reintre în normalitate.
"Îmi vin mereu în minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNŢ), care, întâlnindu-se pe un coridor din închisoare cu Coposu (n.r. - care fusese secretarul lui, pe vremea când conducea PNŢ), i-a spus: «Cornele, să nu lăsaţi partidul să moară». Lupta şi suferinţele noastre reprezintă un capital moral uriaş, pagini din istoria acestei ţări. Gândiţi-vă că atâtea personalităţi marcante - Maniu, Mihalache (n.r. - unchiul său) şi mulţi alţii - au murit în puşcărie, în chinuri, pentru PNŢ. Când compar puşcăria în care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puşcăriile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atâta suferinţă... Sigur că PNŢ are un capital şi-i păcat că se pierde", afirma Diaconescu.
Ion Diaconescu şi-a publicat memoriile în volumele "Temniţa -destinul generaţiei noastre" (1998), "După temniţă" (2003) şi "După Revoluţie" (2003).
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Giulgiul din Torino, în care a fost înfășurat Mântuitorul, este autentic și are 2000 de ani
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Citește și: Ion Diaconescu a murit
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Cum a reuşit o tânără să construiască o afacere cu care face milioane de dolari şi unde lucrează doar trei ore pe săptămână cu mai puţini bani de cât dau unii pe o pereche de pantofi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut o relație extraconjugală și că are un copil cu un manechin!
PROSPORT.RO
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
CANCAN.RO
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:40
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 801. Rusia protestează faţă de declaraţiile făcute de Macron şi de Cameron: escaladare directă / Ucraina a lansat ghidul pentru Olimpiadă: sportivii nu au voie să dea mâna cu ruşii / Rusia acuză Marea Britanie de „implicare directă din ce în ce mai mare” în război
-
ieri, 21:50
Un avion de vânătoare cu inteligenţă artificială ţine pasul cu un pilot uman