„Închei spunând un singur lucru despre tot auzitele blaturi, discuţii. Lucrurile sunt simple: îşi permit să le spună oameni care sunt în partidul nostru numai de când suntem la putere. Au venit în partid după 2005, 2006. În perioada 2001-2004, când Adrian Năstase îşi propunea să ne destructureze, erau în partidul celălalt, în reaţii excepţionale cu domnul Guşă, cu Bittner, Petrace. Nu pot accepta sfaturi de la aceste persoane, fără nicio supărare, nu le pot accepta”, a spus Blaga.
El a precizat că nu acceptă nici să i se spună că a pierdut alegerile pentru Primăria Generală a Bucureştiului de către o persoană care a pierdut o primărie în 2004.
„Accept orice, dar să nu mi se spună de lucruri de pierdut primării din partea unei persoane care a fost singura care a pierdut o primărie în 2004, când puteam câştiga şi cu tata primăria respectivă. Scuze, dar dacă aşa puneţi problema, vă răspund foarte cinstit tot aşa. Adică, colegi-colegi până la capăt, cum vă ştiu şi cum mă ştiţi”, a spus Blaga.
El le-a cerut delegaţilor la Convenţia Naţională a partidului să iubească PDL aşa cum o face el.
„Hai să ne uităm fiecare în oglindă, să vedem ce am făcut pentru partidul acesta şi închei rugându-vă să faceţi ce vă propun: iuţiţi partidul ăsta aşa cum îl iubesc eu, că merită. Că trecem peste restul”, a spus Blaga.