Boc: Guvernul vrea un calendar cât mai scurt pentru răspundere

Guvernul doreşte un calendar cât mai scurt de angajare a răspunderii pentru legea de reducere a cheltuielilor bugetare şi cea de reglementare a pensiilor şi consideră că măsurile pot fi calculate drept valabile începând cu 1 iunie, odată cu intrarea în vigoare a legilor, potrivit premierului Boc.

15 afișări
Imaginea articolului Boc: Guvernul vrea un calendar cât mai scurt pentru răspundere

Boc: Guvernul vrea un calendar cât mai scurt pentru răspundere (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Din acest moment, calendarul asumării este decis de Parlament. Dorinţa noastră este să fie un calendar cât mai scurt, în limitele cadrului constituţional existent", a spus Boc, la finalul unor discuţii cu grupurile parlamentare ale PDL.

Întrebat de jurnalişti dacă măsurile incluse în cele două proiecte de lege mai pot fi aplicate de la 1 iunie, şeful Guvernului a răspuns "Bineînţeles". Întrebat în continuare dacă legile vor fi aplicate astfel retroactiv, premierul a răspuns "Nu, de la data intrării în vigoare".

Proiectele de legi pentru care Guvernul urmează să-şi asume răspunderea au sosit, luni dimineaţă, la Parlament, a declarat anterior, pentru MEDIAFAX, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Ea a precizat că Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor se vor reuni în şedinţă, marţi, la ora 13.30, pentru a stabili procedura pe care o vor urma aceste legi.

Ulterior, preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat, la Realitatea TV, că Guvernul intenţionează să îşi asume peste o săptămână răspunderea în Parlament pe legile care conţin măsurile de austeritate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici