Boc: Nu susţin pierderea identităţii PDL. PDL şi PNL să se regăseacă într-o formulă nouă din 2015

Fostul premier Emil Boc spune că nu susţine pierderea identităţii PDL în urma unei fuziuni cu PNL, apreciind că ambele formaţiuni trebuie să se regăsească într-o "formulă nouă", dar abia din 2015, iar până atunci ar trebui să se concentreze pe formarea unei alianţe pentru prezidenţiale.

206 afișări
Imaginea articolului Boc: Nu susţin pierderea identităţii PDL. PDL şi PNL să se regăseacă într-o formulă nouă din 2015

Emil Boc (Imagine: Raul Stef / Mediafax Foto)

Întrebat miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează faptul că PDL şi PNL au stabilit în 26 iulie congrese de fuziune, Emil Boc a spus că cele două partide ar trebui să se concentreze pe formarea unei alianţe în perspectiva alegerilor prezidenţiale, după care să discute, anul viitor, despre modalitatea în care se va face fuziunea şi sub ce nume.

"Fuziunea poate fi prin absorbţie, ceea ce sper să nu se întâmple, sau poate fi vorba de o fuziune care să ducă la un nou partid, cu un alt nume. Eu cred că ar trebui să ne limităm doar la primul pas, posibilitatea unei alianţe, şi acest lucru este sigur. Va fi o alianţă electorală între PDL şi PNL în perspectiva alegerilor prezidenţiale, după care cred că rămâne timp în 2015 să discutăm despre modalitatea în care se va face fuziunea, cu privire la nume şi alte detalii. Dacă suntem realişti, anul acesta ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce înseamnă alianţă şi câştigarea alegerilor prezidenţiale şi chestiunea numelui să fie lăsată pe anul viitor. Nu susţin pierderea identităţii PDL, pentru că apreciez că cele două partide trebuie să se regăseacă într-o formulă nouă", a spus Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, chestiunea fuziunii ar trebui lăsată pentru 2015, iar cele două partide să se concentreze pe alianţa până la prezidenţiale, "pentru că nu este nici timp pentru îndeplinirea procedurilor juridice privind fuziunea".

În judeţul Cluj, PDL se opune unei fuziuni cu PNL şi nu este de acord nici ca viitorul partid să se numească PNL, susţinând doar o alianţă între cele două formaţiuni politice în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

Reprezentanţi ai PDL au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că la Biroul Permanent Judeţean (BPJ) întrunit zilele trecute într-o şedinţă pentru a analiza fuziunea dintre PDL şi PNL s-a votat aproape în unanimitate împotriva oricărui tip de fuziune cu PNL, pe motiv că o fuziune ar fi de natură să dizolve partidul.

"Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PDL s-a întrunit zilele trecute într-o şedinţă pentru a analiza fuziunea dintre PDL şi PNL. A fost un vot aproape în unanimitate, mai puţin cel al preşedintelui filialei, Daniel Buda, împotriva oricărui tip de fuziune cu PNL, pentru că o fuziune ar fi de natură să ne dizolve şi să îşi păstreze anumiţi şefi privilegiile. Democrat – liberalii clujeni nu au fost de acord să fie părtaşi la dispariţia PDL de pe scena politică. Suntem de acord cu o alianţă, dar nu cu fuziunea şi ca viitorul partid să se numească PNL", au spus sursele citate.

Preşedintele PDL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a refuzat să comenteze votul din BPJ al PDL Cluj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici