Boc: Preda şi Voinescu au mai puţină experienţă în partid - Mediafax

Boc: Preda şi Voinescu au mai puţină experienţă în partid

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, la Senat, referitor la criticile formulate de Cristian Preda şi Sever Voinescu, că cei doi au mai puţină experienţă în partid, astfel că, dacă vor participa la dezbaterile interne, se vor lămuri.

41 afişări

Imaginea articolului Boc: Preda şi Voinescu au mai puţină experienţă în partid

Boc: Preda şi Voinescu au mai puţină experienţă în partid (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Boc a ţinut să precizeze că, potrivit statutului PDL, anulacesta va fi organizat congresul partidului, ceea ce înseamnăalegerea unei noi structuri de conducere şi unele modificări "dejos până la vârful" partidului, potrivit unei proceduri fireştiprevăzute de statut.

"Domnii Voinescu şi Preda au mai puţină experinţă politică înpartid, fiind şi mai noi, astfel că, participând şi mai mult ladezbaterile interne care au avut loc, se vor lămuri şi cu aspectelepe care le-au sesizat", a comentat Emil Boc afirmaţiile celor doimembri PDL despre modul în care se iau deciziile în partid şigestiunea resurselor umane.

 

Europarlamentarul PDL Cristian Preda face o analiză a modului încare ar trebui să se modernizeze PDL, susţinând că "voturile nu sestrâng precum profitul unei firme, iar partidul trebuie să asume olibertate de opinie considerabilă" şi atenţionând că "un partid nue modern dacă vorbeşte pe o voce".

Cristian Preda atrage atenţia şi asuprafaptului că PDL a fost doi ani pro-PNL, urmaţi de doiani anti-PNL şi anti-PSD, după care un an pro-PSD, iar dindecembrie 2009 a intrat într-o epocă pro-minorităţi şiindependenţi, apreciind că, în privinţa identităţii doctrinare,"parcă o busolă nu ar strica".

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
BOC ,
PREDA ,
VOINESCU ,
pdl

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.