Bush cere scuze bucureştenilor pentru inconvenientele create de summit

Preşedintele SUA George W. Bush a mulţumit, vineri, bucureştenilor pentru "răbdarea" dovedită în urma restricţiilor de securitate impuse de summit-ul NATO şi a prezentat scuze pentru eventuale inconveniente, arătând că organizarea acestei reuniuni a reprezentat "un semn bun" pentru România.

257 afișări
Imaginea articolului Bush cere scuze bucureştenilor pentru inconvenientele create de summit

Bush cere scuze bucureştenilor pentru inconvenientele create de summit (Imagine: Mediafax Foto)

"Aş vrea să felicit Guvernul şi pe dumneavoastră pentru găzduirea unui summit NATO de succes. Nu este uşor să găzduieşti atâtea automobile, gărzi de corp, lideri mondiali, dar aţi făcut-o. Aţi organizat bine summit-ul şi toată lumea a fost foarte impresionată. Aş vrea să mulţumesc bucureştenilor pentru răbdare şi scuzele mele pentru inconveniente. A fost un bun semn pentru ţara dvs că a găzduit un asemenea summit, de succes", i-a spus Bush premierului Tăriceanu.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a mulţumit preşedintelui SUA George W. Bush pentru încrederea acordată României de a organiza summit-ul NATO la Bucureşti, arătând că discuţia cu liderul american s-a concentrat pe teme politice şi economice.

"I-am mulţumit preşedintelui american pentru încrederea pe care a arătat-o României pentru organizarea acestui summit NATO la Bucureşti. Organizarea reuniunii la Bucureşti este un lucru simbolic care face parte dintr-un proiect, dintr-o viziune mai amplă, aceea de a întări, de a unifica Europa după căderea Cortinei de Fier, de a întări flancul estic şi sud-estic al Alianţei, începând de la Marea Baltică până la Marea Neagră şi Marea Mediterană. În acest sens trebuie interpretate aderările Croaţiei şi Albaniei la NATO şi sperăm că şi în curând ale Macedoniei, precum şi declaraţia în favoarea Georgiei şi Ucrainei", a spus Tăriceanu, la finalul discuţiei cu liderul american.

Tăriceanu s-a referit în discuţia cu Bush la investiţia Ford de la Automobile Craiova, arătând importanţa acesteia pentru economia românească.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici