Camera Deputaţilor: Modificări la articolul din Regulament privind atribuţiile vicepreşedinţilor

Deputaţii au aprobat, miercuri seară, o hotărâre de modificare a articolului 34 din Regulamentul Camerei, referitor la vicepreşedinţii Biroului Permanent, stabilind condiţiile în care aceştia pot îndeplini atribuţii ale preşedintelui Camerei.

104 afișări
Imaginea articolului Camera Deputaţilor: Modificări la articolul din Regulament privind atribuţiile vicepreşedinţilor

Camera Deputaţilor: Modificări la articolul din Regulament privind atribuţiile vicepreşedinţilor (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Regulamentul Camerei Deputaţilor prevedea, la articolul 34, că "vicepreşedinţii îndeplinesc, prin rotaţie, atribuţiile preşedintelui, la cererea sa sau în caz de indisponibilitate a acestuia, precum şi alte sarcini încredinţate de Biroul Permanent".

Conform hotărârii aprobate miercuri de plen, privind modificarea şi completarea acestui articol, "vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile stabilite de Biroul Permanent sau încredinţate de preşedintele Camerei Deputaţilor".

De asemenea, vicepreşedinţii conduc activitatea Biroului Permanent şi a plenului Camerei Deputaţilor, la solicitarea preşedintelui sau, în absenţa acestuia, prin decizie a preşedintelui Camerei Deputaţilor.

"În perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor asigură interimatului funcţiei de Preşedinte al României, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor se exercită de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de preşedintele Camerei", se mai arată în textul hotărârii.

Un alt alineat stabileşte că fiecare vicepreşedinte coordonează şi activitatea unor comisii permanente stabilite de Biroul Permanent, prin hotărâre a acestuia. În îndeplinirea acestor atribuţii, vicepreşedintele coordonator poate participa la lucrările comisiilor, fără drept de vot, prezentând informări Biroului Permanent.

Proiectul de hotărâre a primit miercuri seară doar votul final al deputaţilor, fiind înregistrate 169 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi o abţinere, dezbaterea în plen având loc în 8 septembrie.

Preşedintele comisiei, Iustin Cionca-Arghir, a precizat atunci că proiectul de Hotărâre, iniţiat de deputatul PDL Mircea Toader, a fost dezbătut în comisie în 28 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici