Candidaţii pentru funcţia de prim-vicepreşedinte PNL

Cei care şi-au anunţat candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL sunt: Ludovic Orban, Theodor Atanasiu şi preşedintele PNL Ilfov, Marian Petrache.

184 afișări
Imaginea articolului Candidaţii pentru funcţia de prim-vicepreşedinte PNL

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban

Orban: " Cu siguranţă voi candida pentru funcţia de prim-vicepreşedinte. Funcţia de prim-vicepreşedinte mi se potriveşte ca o mănuşă şi conform proiectului de statut prim-vicepreşedintele coordonează activitatea organizatorică şi activitatea comisiilor de specialitate ale Delegaţiei Permanente", a susţinut Ludovic Orban.

Atanasiu: "Îmi voi depune candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL în primul rând pentru sprijinul din partea colegilor din Transilvania, dar şi al celor din celelalte judeţe", a susţinut Theodor Anatasiu.

Liderul PNL a menţionat că un alt motiv ţine de tradiţia din PNL, funcţia fiind creată de Viorel Cataramă dar câştigată de Valeriu Stoica, explicând că funcţia asta "nu este pentru cine se pregăteşte".

Atanasiu a menţionat că îşi depune candidatura şi pentru faptul că are un atuu, şi anume că poate lucra cu ambii candiaţi la şefia PNL, Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu.

Liberalul a menţionat că alt motiv este şi "îndeplinirea obiectivelor PNL care îl privesc pe Traian Băsescu: câştigarea alegerilor prezidenţiale şi înlăturarea lui Traian Băsescu, şi câştigarea alegerilor parlamentare la care PNL să ia peste 30%", menţionând că se potriveşte "perfect" pe aceste două obiective.

Marian Petrache: "În Birou am votat împotriva acestei funcţii pentru că bicefalismul nu face bine niciunui fel de organizaţie. Abia după ce am văzut ce rol are prim-vicepreşedintele, de organizator şi de coordonator al comisiilor de specialitate, având în vedere experienţa pe care o am de prefect, secretar de stat la cancelaria premierului, secretar de stat la Ministerul de Interne, mi se pare firesc să candidez la această funcţie şi cerd că sunt pregătit. Congresul va hotărî", a susţinut Marian Petrache.

Întrebat de ce susţinere beneficiază în partid pentru această funcţie, Petrache a spus că i-a anunţat pe liberalii din zona de sud a ţării despre intenţia sa, dar că va vedea la congres ce susţinere are.

"Ieri am luat această decizie şi am anunţat preşedinţii din sud despre intenţia mea. Cât de susţinut voi fi o să vedem la congres, pentru că poporul liberal este un popor indepenedent", a spus liberalul.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici