Ce trebuie să îmbunătăţim ca să nu mai fie nevoie de taxa de solidaritate. Răspunsul dat de Vasile Dîncu

  • Discuţiile despre taxa de solidaritate continuă în coaliţia de guvernare, însă este puţin probabil să fie aplicată, a spus vineri, ministrul Vasile Dîncu.
  • Ministrul Apărării consideră că o colectare mai bună a TVA ar putea face să nu mai fie nevoie de taxa de solidaritate.
470 afișări
Imaginea articolului Ce trebuie să îmbunătăţim ca să nu mai fie nevoie de taxa de solidaritate. Răspunsul dat de Vasile Dîncu

Sursa foto: Mediafaxfoto

Vasile Dîncu a spus că nu crede că 1% din cifra de afaceri pentru companiile mari ar însemna foarte mult.

„Probabil că în acest moment nu va fi aplicată această taxă, dar vom încerca cu toţii să gândim cu capetele noastre şi să vedem dacă 1% din cifra de afaceri este chiar aşa înrobitor cum spun unii liberali, că va distruge afacerile marilor companii din România. În foarte multe ţări europene, un înalt grad de civilizaţie şi de democraţie şi economică există acest lucru”, a spus ministrul Apărării, la Digi 24.

Dîncu a precizat că a discutat recent cu ministrul de finanţe şi cu alţi colegi din PSD să se încerce îmbunătăţirea colectării.

„Vom încerca, anul acesta, prin factură electronică, prin digitalizare şi prin formule mai simple legate de adunarea contribuţiilor şi taxelor, să mărim colectarea şi poate nu va fi nevoie de această taxă dacă vom mări colectarea. La colectarea de TVA suntem pe ultimul loc în Europa. Avem o gaură la TVA de 34%”, a mai spus Vasile Dîncu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici