Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL și vicepreședinte al Partidului Popular European, a fost propus pentru funcția de prim-ministru în contextul noilor consultări de la Cotroceni. Dacă va fi desemnat premier și va obține votul de învestire în Parlament, Mureșan ar trebui să renunțe la mandatul de eurodeputat, funcție incompatibilă cu cea de membru al Guvernului.
Potrivit legii, în cazul vacantării unui mandat de europarlamentar, locul este atribuit următorilor candidați de pe aceeași listă, în ordinea în care aceștia au fost înscriși, cu confirmarea formațiunii pe listele căreia au candidat.
În cazul de față, mandatul ar fi preluat de pe lista comună PSD-PNL de la alegerile europarlamentare din 2024. După Siegfried Mureșan, lista relevantă îi include pe Virgil Popescu, Andi Cristea, Alexandru Muraru, Andra Bică și Mara Mareș. Cum Andi Cristea este deja europarlamentar, primul nume disponibil ar fi Alexandru Muraru.
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/2026/06/8052770-mediafax_foto-alexandra_pandrea_gmn-scaled.jpg)
Alexandru Muraru soseste duminica, 22 iunie 2025, la Palatul Parlamentului din Bucuresti pentru a participa la Biroul Politic National al Partidului National Liberal. ALEXANDRA PANDREA/GMN/MEDIAFAX FOTO
Muraru este în prezent deputat PNL, astfel că acceptarea mandatului de europarlamentar ar presupune plecarea sa din Parlamentul României. Dacă acesta nu acceptă sau nu este confirmat pentru preluarea mandatului, următoarea pe listă este Andra Bică, reprezentantă PSD. Abia după ea urmează Mara Mareș, de la PNL.
Astfel, deși Siegfried Mureșan este europarlamentar PNL, locul lăsat vacant nu rămâne automat la liberali, ci se atribuie în ordinea listei comune PSD-PNL. Acesta este motivul pentru care, în scenariul unui refuz din partea lui Alexandru Muraru, mandatul ar putea ajunge la PSD, prin Andra Bică.
Siegfried Mureșan se află la al treilea mandat în Parlamentul European și este unul dintre liberalii cu cea mai mare vizibilitate la Bruxelles. El este vicepreședinte al Grupului PPE, membru în Comisia pentru bugete și președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova.
Dacă Alexandru Muraru ar accepta mandatul de europarlamentar, locul său din Camera Deputaților ar reveni Lucianei Antoci, următoarea candidată disponibilă pe lista PNL Iași. În cazul în care aceasta ar refuza sau nu ar fi confirmată, următorul pe listă ar fi Costel Dolachi.
Luciana Antoci este membru PNL Iași și consilier de stat pe educație al premierului intermiar Ilie Bolojan, a fost prefect de Iași, precum și șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași. A fost și în cărți pentru ministerul Educației după plecarea lui Daniel David.