Ciolacu, bugetarilor de lux: Nu le e ruşine să stea cu mâna întinsă la statul român pentru vouchere?

Premierul Marcel Ciolacu a avut o ieşire dură joi la adresa bugetarilor care câştigă peste 2.000 de euro lunar, mai mult decât preşedintele ţării: „Nu pot să accept să te duci la serviciu, să fii şef peste nişte posturi goale”. „Ţi-am dat şofer, secretară, ai tot, eşti director, dar nu e cam mult?”.

2813 afișări
Imaginea articolului Ciolacu, bugetarilor de lux: Nu le e ruşine să stea cu mâna întinsă la statul român pentru vouchere?

Ciolacu, bugetarilor de lux: Nu le e ruşine să stea cu mâna întinsă la statul român pentru vouchere?

Premierul Marcel Ciolacu a spus, joi seara, că de mult timp nu a preluat un prim-ministru un astfel de mandat precum cel preluat de el.

„Sunt de 1 lună şi câteva săptămâni prim ministru al României, după învestirea din Parlament şi cu adevărat încerc împreună cu colegii mei din Guvernul României să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor românilor. Sunt provocări pe care trebuie să le înţelegem. Este din punctul meu de vedere ultimul tren al României pentru a se dezvolta. Este ultimul tren al României de a adera la OCDE. (...) Sunt lucruri mai importante decât Marcel Ciolacu, decât Nicolae Ciucă, decât PSD, decât PNL, sunt lucruri care ţin de viitorul României şi al românilor. Eu (...) am multe defecte, dar nu sunt un om iresponsabil. Nici Nicolae Ciucă nu este un om iresponsabil, sunt ferm convins că nici Emil Boc, nici domnul Bolojan, nici Sorin Grindeanu, nici Mihai Tudose. (...) Dar nu pot să accept ca PSD să plătească nota de plată la ce au mâncat alţii, la ce au furat alţii în pademie”, a spus Marcel Ciolacu, la RTV, joi seara.

Premierul compară guvernarea liberală din timpul pandemiei cu „o guvernare câteodată iresponsabilă de jucători la bursă care au îndatorat această ţară cu peste 200 de miliarde”.

El spune că a nu să nu luăm nicio măsură acum sau să se prefacă că nu se întâmplă nimic ar însemna să lase România fără fonduri europene. De aceea, spune Ciolacu, îşi va asuma reformele fiscale: „Aveţi fraierul de serviciu”.

„Este ultimul tren de dezvoltare a României în interiorul UE având securitatea României asigurată de apartenenţa la NATO. Eu nu pot să mă duc acasă şi să mă gândesc ce am făcut în ziua aceea şi să pun vitorul meu politic şi să ies la televizor şi să încep să mint şi să mă pun bine cu anumite categorii de oameni. Este evident că în sistemul bugetar trebuie să se facă această reformă. Trebuia să se facă această reformă de foarte mult timp. Am înţeles că nu şi-a asumat-o nimeni. Aveţi fraierul de serviciu care îşi asumă această reformă. Eu nu mai pot să accept ca să existe instituţii paralele când ai crize cum a fost cea cu azilele groazei, să constaţi că 5 instituţii aveau aceleaşi atribuţii şi niciuna nu a făcut nimic”, afirmă Ciolacu.

Marcel Ciolacu a mai spus că reforma în sistemul bugetar nu înseamnă că va fi tăiat vreun salariu în România. Pe de altă parte, posturile neocupate vor dispărea.

„Nici nu pot să accept să te duci la serviciu, să fii şef peste nişte posturi goale, vacante. Am înţeles primele ştiri, Ciolacu desfiinţează posturile fantomă! Văd că exact ce face Ciolacu în care toate ministerele spuneau că nu sunt bugetate posturile. Marea majoritate, peste 70 la sută (din posturile neocupate - n.r.) sunt bugetate. Nu pot să accept ca un ordonator de credite să vină la şeful lui, la director să spună că am făcut economii extraordinare la anvelopa bugetară. De fapt nu a făcut nicio economie, de fapt nu a angajat pe cei din posturi”, explică premierul.

În ceea ce priveşte protestele bugetarilor cu salarii peste 2.000 de euro, Marcel Ciolacu a spus că „trebuie să existe echitate socială”, iar aceşti bugetari nu pot „să stea cu mâna întinsă la vouchere de vacanţă”.

„Eu nu pot să accept ca un bugetar care câştigă peste 2.000 de euro, eu, Marcel Ciolacu, să îl alerg prin birou să îl mai rog să ia şi voucherele de vacanţă. Voucherele de vacanţă sunt cei cu venituri mici. Trebuie să existe o echitate socială. Înţeleg să fii plătit la buget rezonabil, să îţi poţi susţine familia, echitabil cu munca pe care o depui, dar tu în comparaţie cu cel de la privat ai un serviciu mult mai sigur, fiindcă de asta ai mers către zona bugetară. E normal să ai un salariu decent. Dar dacă ai venituri ce depăşesc pe cele ale preşedintelui ţării şi tu eşti bugetar... Păi nu îţi e ruşine să mai stai cu mâna întinsă de la mine, statul român, să îţi dau şi voucher de vacanţă? Şi pacheţel când mergi la serviciu? Ţi-am dat şofer, ţi-am dat secretară, ai tot, eşti director, dar nu e cam mult? Trebuie să vină cineva să spună aceste lucruri. Vin şi le spun fără nicio rezervă: Avem cei mai mulţi ordonatori de credite din lume. Fiecare ordonator de credite are în subordine director economic, serviciu de achiziţii publice”, explică premierul.

Marcel Ciolacu a precizat că nu va fi desfiinţat niciun teatru şi nicio bibliotecă.

„Nu poate fiecare bibliotecă dacă are 12 angajaţi să fie ordonator de credite. Cuplaţi-vă sub un singur director general care e ordonator de credite. Sunt sectoare neacoperite. Nu mai poate statul să susţină. Când ai nişte semnale de alarmă, după pandemie, după împrumuturi de 200 miliarde, după o datorie externă de aproape 50 la sută, pornită de la PSD cu 35%, ai avut un deficit bugetar de 9,4% lăsat de PSD la 2,7. Eu nu pot să mai accept să ne mai împrumutăm şi 62% din banii pe care îi împrumută România şi alţi ipocriţi comentează... măi, ipocritule, tu ai împrumutat ţara”, a spus Marcel Ciolacu.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici