Ciolacu, despre greşelile PSD: După două nereuşite, încercăm să o moşmolim din nou

Marcel Ciolacu, preşedinte interimar al PSD, a vorbit, duminică, la Călăraşi, despre greşelile social-democraţilor, care nu au făcut analize după eşecuri, astfel că s-a ajuns ca după două nereuşite „să încercăm să o moşmolim din nou”. „Lucrul acesta nu se mai poate întâmpla”, spune Ciolacu.

1523 afișări
Imaginea articolului Ciolacu, despre greşelile PSD: După două nereuşite, încercăm să o moşmolim din nou

Ciolacu, despre greşelile PSD: După două nereuşite, încercăm să o moşmolim din nou

Marcel Ciolacu a spus că de acum înainte, în PSD, deciziile se vor lua la nivelul fiecărei organizaţii.

„Deciziile aparţin organizaţiei, rezultatele, de asemenea, aparţin organizaţiei, atât reuşitele, cât şi nereuşitele. A fost o greşeală mare, şi o recunosc fără nicio reţinere, lipsa la nivel central a unor analize după ce-am avut alegeri. Întotdeauna după ce-am avut alegeri, ori ne-am bucurat prea mult şi am uitat neperformanţa, am uitat poate şi meritocraţia politică şi am ajuns după două nereuşite, europarlamentare şi prezidenţiale, să încercăm să o moşmolim din nou. Lucrul acesta nu se mai poate întâmpla după alegerile locale şi generale de anul acesta”, a mai spus Ciolacu.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, şi secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, participă duminică, la Conferinţa Organizaţiei Judeţene PSD Călăraşi de desemnare a delegaţilor judeţeni la Congresul Naţional din februarie 2020.

Ciolacu spune că nu va negocia cu PNL. Despre USR: Flacăra de imaculaţi începe să se stingă

Marcel Ciolacu, preşedinte interimar al PSD, spune că nu va negocia cu PNL „o perioadă lungă de timp” şi că politica românească are doi piloni: PNL şi PSD, în vreme ce despre USR afirmă că „acea flacără de imaculaţi începe să se stingă”.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la Călăraşi, la Conferinţa Judeţeană, că nu va negocia cu PNL.

„Categoric nu o să avem negocieri cu PNL o perioadă lungă de timp. Structura politicii româneşti, în momentul acesta, arată foarte clar doi piloni: unul de stânga şi unul de dreapta, unul fiind PSD, altul PNL”, spune Ciolacu.

Ciolacu vorbeşte despre USR ca despre „flacăra de imaculaţi”, care începe să se „stingă”.

„A apărut acel USR, vedem fiecare dintre noi că, încet-încet, acea flacără de imaculaţi începe să se stingă”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu participă, duminică, la Conferinţa Judeţeană a PSD Călăraşi, unde se desemnează delegaţii pentru Congresul Naţional din luna februarie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici