Cioloş cere adoptarea urgentă a legilor privind achiziţiile. Deputaţii amână votul cu o săptămână

Premierul Dacian Cioloş a cerut marţi conducerii Camerei Deputaţilor adoptarea urgentă a pachetului de legi privind achiziţiile publice, precizând că România riscă declanşarea procedurii de infringement în cazul în care depăşeşte termenul impus, însă deputaţii au amânat, din nou, o decizie.

305 afișări
Imaginea articolului Cioloş cere adoptarea urgentă a legilor privind achiziţiile. Deputaţii amână votul cu o săptămână

Cioloş cere adoptarea urgentă a legilor privind achiziţiile. Deputaţii amână votul cu o săptămână

"Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, urmează ca în cadrul şedinţei consacrate votului final din data de 04.05.2016, să voteze o serie de proiecte legislative ce se constituie în priorităţi legislative importante ale Guvernului, respectiv cele patru proiecte de legi aferente pachetului legislativ care transpune noile directive europene în domeniul achiziţiilor publice, proiecte pentru care de altfel v-am solicitat sprijinul pentru urgentarea adoptării acestora", susţine premierul Dacian Cioloş în adresa înaintată Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

Cioloş a subliniat, în adresa înaintată BP, riscurile cu care se poate confrunta România, în relaţia cu Comisia Europeană, ţinând cont de depăşirea termenului limită impus pentru procesul de transpunere a Directivelor, „element ce este de natură să ducă la iniţierea procedurii de infringement din partea CE”.

Premierul a invocat şi „ importanţa şi urgenţa” adoptării proiectului de lege pentru aprobarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în forma amendată de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Cioloş a transmis BP intenţia sa de a participa, „împreună cu toţi membrii Guvernului”, la şedinţa Camerei Deputaţilor consacrată votului final din 04.05.2016.

Secretarul PSD al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a precizat, însă, la finalul şedinţei BP, că miercuri nu va fi programat vot final.

„Mâine nu este vot final. La solicitarea Comitetului liderilor s-a hotărât ca mâine să nu fie vot final. Mâine avem şedinţă comună a Camerei Deputaţior şi Senatului, dar s-a hotărât să nu fie vot final”, a declarat Marcel Ciolacu.

Este a treia oară când deputaţii amână votul asupra pachetului de legi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici