Cioloş, despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Tobă: Nu pot să spun că mă simt confortabil, dar nu cred că e cazul să iau decizii atât timp cât nu sunt dovedite

Premierul Dacian Cioloş a declarat că nu se simte confortabil din cauza acuzaţiilor de plagiat aduse ministrului de Interne, Petre Tobă, dar a afirmat că nu este adeptul unor decizii luate unilateral, atât timp cât acuzaţiile nu sunt dovedite.

1183 afișări
Imaginea articolului Cioloş, despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Tobă: Nu pot să spun că mă simt confortabil, dar nu cred că e cazul să iau decizii atât timp cât nu sunt dovedite

Cioloş, despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Tobă: Nu pot să spun că mă simt confortabil, dar nu cred că e cazul să iau decizii atât timp cât nu sunt dovedite

''Nu pot să spun că mă simt confortabil. Am vorbit şi cu dl. ministru Tobă. Pe de altă parte, nu cred că e cazul să iau decizii eu, unilateral, atât timp cât nişte acuzaţii nu sunt dovedite'', a spus Cioloş într-o emisiune la ProTv, întrebat despre faptul că ''stă la aceeaşi masă'' cu un ministru acuzat de plagiat.

El a mai afirmat că integritatea rămâne unul dintre principiile sale.

''Sigur, unii spun de ce nu s-a făcut această analiză în mod formal mai devreme. Pentru că dispozitivul de analiză a plagiatelor a fost el înşuşi contestat şi ni s-a cerut să-l modificăm şi să-l facem mult mai clar'', a adăugat Cioloş.

Premierul a mai precizat că nu i se pare normală existenţa unui dispozitiv special de verificare a demnitarilor.

''Nu mi se pare normal şi nici dlui ministru Curaj nu i s-a părut normal să avem două dispozitive separate. Existau neclarităţi vis-a-vis de rolul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, rolul Consiliului de etică, rolul ministrului, rolul universităţilor. Ei, am vrut să clarificăm toate aceste lucruri, dl. ministru a vrut să vină cu un dispozitiv mai aprofundat prin care să deplasăm responsabilitatea spre universităţi. I-am cerut să avem un dispozitiv intermediar, pentru că nu toate universităţile dovedesc suficientă credibilitate în momentul de faţă pentru a-şi face propria analiză'', a mai spus premierul.

El a fost întrebat şi despre faptul că ministrul Educaţiei s-a angajat să clarifice problema plagiatelor până în luna ianuarie. ''Au fost discuţii pe modificările de legislaţie sau nu. În primă fază ministerul Educaţiei a venit cu propuneri mai aprofundate, care riscau să complice mai mult lucrurile. Eu am vrut să avem nişte răspunsuri în cursul acestui mandat şi să nu încep un proces pe care să nu-l finalizez'', a explicat şeful Executivului.

Ministrul de Interne, Petre Tobă, care a condus Poliţia Română în ultimii trei ani până la numirea în Cabinetul Cioloş, se află pe lista cu demnitari suspectaţi că şi-au plagiat tezele de doctorat, existând suspiciuni că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi fost copiate din diverse lucrări.

Consiliul Naţional de Etică (CNE), care urma să decidă dacă teza lui Petre Tobă a fost sau nu plagiată, a fost revocat de ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, la începutul lunii decembrie 2015.

"Eu resping cu tărie toate aceste acuzaţii. Eu am respectat legea şi toate normele existente în momentul în care am elaborat teza de doctorat. Am respectat toate recomandările îndrumătorului de doctorat (...) Au fost spuse multe neadevăruri şi, chiar aş putea spune, multe calomnii", a declarat ministrul Petre Tobă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici