Cioloş participă la Consiliul European de la Bruxelles şi îi vizitează pe răniţii din Colectiv

Premierul Dacian Cioloş participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la Consiliul European, principalele teme înscrise pe agendă fiind gestionarea fenomenului migraţiei şi acţiunea la nivelul Uniunii Europene şi la nivelul statelor membre pentru combaterea terorismului, după evenimentele de la Paris.

709 afișări
Imaginea articolului Cioloş participă la Consiliul European de la Bruxelles şi îi vizitează pe răniţii din Colectiv

Cioloş participă la Consiliul European de la Bruxelles şi îi vizitează pe răniţii din Colectiv (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Joi premierul va avea o întrevedere cu Federica Mogherini, înalt reprezentant al U.E. pentru afaceri externe şi politică de securitate, la ora 16:00 urmând să aibă un schimb de opinii cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, iar la ora 16:45 va participa la prima sesiune de lucru a Consiliului European. Ziua se va încheia cu o participare la dineul de lucru organizat pentru şefii de stat şi de guvern.

Vineri primul-ministru se va întâlni, la 8:45, cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, urmând să participe apoi la a doua sesiune de lucru a Consiliului European, care va începe la ora 10:00.

Dacian Cioloş se va duce şi la spitalul militar “Reine Astrid Bruxelles”, unde îi va vizita pe răniţii din clubul Colectiv internaţi acolo.

Mandatul premierului Dacian Cioloş la Consiliul European a fost avizat favorabil de comisiile de afaceri europene ale Parlamentului săptămâna trecută.

Şeful Guvernului a precizat, în cadrul audierii, că principalul subiect pe agenda Consiliului este migraţia, o problemă "sensibilă", care reprezintă un test pentru Uniunea Europeană, sub aspectul solidarităţii de care trebuie să dea dovadă statele membre. El a declarat că România îşi menţine rezerva faţă de un mecanism permanent de relocare a migranţilor, fiind nevoie de tratarea cauzelor acestui fenomen.

În contextul discuţiilor despre migraţie, la reuniunea de la Bruxelles va fi abordată inclusiv situaţia din Siria.

Cât priveşte combaterea terorismului, România susţine implementarea tuturor măsurilor necesare pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene şi pentru garantarea securităţii interne, menţinându-se, totodată, principiul libertăţii de circulaţie în interiorul Uniunii.

Dezbaterile vor viza, de asemenea, chestiuni legate de relaţia cu Federaţia Rusă şi situaţia din estul Ucrainei.

Alte subiecte de pe agendă se referă la Uniunea Economică şi Monetară şi piaţa unică, România, ca stat care doreşte să adere la zona euro, susţinând consolidarea Uniunii Economice Monetare fără ridicarea unor bariere suplimentare în demersurile ţărilor care vor să adopte moneda unică.

Liderii europeni vor discuta, totodată, pe tema accelerării proiectului unei uniuni energetice, având în vedere acordul istoric privind schimbările climatice obţinut în cadrul celei de-a celei de-a 21-a
Conferinţe a Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, desfăşurată recent la Paris.

Chestiunea privind rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii în Uniunea Europeană va fi, de asemenea, în atenţia participanţilor la Consiliul European din 17-18 decembrie. Primul-ministru Dacian Cioloş consideră că locul Marii Britanii este în Uniunea Europeană, poziţie exprimată, de altfel, şi cu prilejul întrevederii pe care a avut-o în data de 9 decembrie, la Palatul Victoria, cu omologul său britanic, David Cameron.

Participarea premierului la Consiliu are loc ca urmare a faptului că a fost delegat de către preşedintele Klaus Iohannis. Cioloş a fost întrebat a cui a fost propunerea ca România să fie reprezentantă la nivel de Guvern la următorul Consiliu European, premierul afirmând că iniţiativa a venit de la şeful statului. "A fost iniţiativa domnului preşedinte. Am primit o scrisoare prin care îmi spunea că mă delegă să particip la acest Consiliu European şi la una din întâlnirile săptămânale pe care le am cu dânsul am şi discutat despre acest lucru. Deci a fost iniţiativa dânsului", a precizat prim-ministrul.

Subiectul participării la reuniunile Consiliului European a făcut obiectul mai multor dispute de-a lungul timpului, atât între fostul preşedinte Traian Băsescu şi fostul premier Victor Ponta, cât şi între Klaus Iohannis şi Victor Ponta. Audierea, în premieră, a lui Dacian Cioloş în Parlament a avut loc în baza legii privind cooperarea între Parlament şi Guvern pe tema afacerilor europene, modificată în 2013.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici