Cîţu, către miniştri: „La jumătatea anului discutăm cu mandatele pe masă”

„La discuţiile despre buget toţi miniştrii au vrut mai mulţi bani, şi am răspuns în cea mai mare parte la aceste solicitări. La jumătatea anului va fi verificată execuţia bugetară, iar aceasta va fi o discuţie cu mandatele pe masă, a declarat sâmbătă premierul Florin Cîţu.

533 afişări
Imaginea articolului Cîţu, către miniştri: „La jumătatea anului discutăm cu mandatele pe masă”

„Vreau performanţă şi eficienţă şi anunţ miniştrii că la jumătatea anului vom face o evaluare în privinţa execuţiei bugetare. Pentru că eu am mai văzut acest film în anii trecuţi. Am fost de acord să mărim bugetul, dar vreau să văd şi performanţă şi acea reformă a companiilor de stat”, a spus premierul.

Cîţu spune că au fost plafonate cheltuielile salariale la nivelul anului 2020 la toţi operatorii economici, iar ministerele au timp până la jumătatea anului să înceapă reformele, adăugând că a solicitat programe de restructurare pentru companiile de stat, dar că nu a primit nimic până acum.

În context, premierul a spus că bugetul se axează pe investiţii, pentru care sunt alocaţi 61,4 miliarde de lei, reprezentând 5,5% din PIB

În privinţa bugetului MInisterului Sănătăţii, Florin Cîţu a spus că instituţia primeşte 11,4 miliarde de lei, în condiţiile în care execuţia de anul trecut a fost de 10,7 miliarde de lei. „Nu poţi ieşi în spaţiul public şi să spui că sunt bani mai puţini bani pentru Sănătate”, a spus prim-ministrul.

Sindicaliştii din sănătate au protestat faţă de alocarea bugetară acordată sănătăţii în acest an.

În privinţa salariilor bugetarilor, premierul a precizat că anvelopa slarială este 109,5 miliarde de lei iar sporurile sunt de 9,8% din această anvelopă.

Întrebat despre posibilele implicaţii politice ale solicitării demisiei unui ministru, la jumătatea anului, Cîţu a invocat profesionalismul membrilor Guvernului şi s-a declarat încrezător că nu va apărea o astfel de sutuaţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici