Cîţu, după negocierile de azi cu Cioloş: „Credeam că avut în spate o majoritate”

Preşedintele PNL Florin Cîţu spune că nu s-a ajuns la nicio concluzie în urma întâlnirii pe care a avut-o miercuri cu Dacian Cioloş, premierul desemnat, dar şi cu reprezentanţi ai UDMR.

1914 afișări
Imaginea articolului Cîţu, după negocierile de azi cu Cioloş: „Credeam că avut în spate o majoritate”

Cîţu, după negocieri: „Nu am ajuns la nicio concluzie. Mai discutăm”

„Am primit mandatul domnului Cioloş, o să mai discutăm, dar astăzi nu este nicio concluzie. Doreşte să refacă coaliţia şi să mai discutăm”, a declarat Florin Cîţu la finalul întâlnirii.

El a spus că PNL a participat la discuţii „din respect pentru români, noi vrem ca România să nu rămână în criză, dar soluţia trebuie să vină de la cei care au aruncat România în criză”.

Florin Cîţu a mai spus că responsabilitatea formării unei majorităţi îi aparţine lui Dacian Cioloş.

„Ne gândim că a avut în spate o majoritate când a propus USR premier pe Dacian Cioloş, acea majoritate este PSD-AUR-USR, o majoritate testată în Parlament”, a mai spus premierul interimar.

„Nu s-a luat nicio decizie, o să avem o şedinţă de birou naţional în această seară”, a declarat şi Dacian Cioloş la ieşirea din sediul PNL.

Premierul desemnat s-a întâlnit miercuri seara cu liderii PNL şi UDMR, Florin Cîţu şi Kelemen Hunor, pentru a încerca să formeze noul guvern.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici