Ciucă: Marii investitori văd clar perspectivele de creştere pe termen lung ale economiei româneşti

Marii investitori văd clar perspectivele de creştere pe termen lung ale economiei româneşti şi includ România în strategiile lor de investiţii, spune Nicolae Ciucă la evenimentul dedicat împlinirii a 25 de ani de activitate în România a Consiliului Investitorilor Străini (FIC).

153 afișări
Imaginea articolului Ciucă: Marii investitori văd clar perspectivele de creştere pe termen lung ale economiei româneşti

„Am apreciat întotdeauna că sunteţi vizionari, că gândiţi proiecte pentru viitor şi că sunteţi deschişi să împărtăşiţi experienţe pentru a lua împreună cele mai bune decizii pentru economia României. Suntem ţara cu cea mai mare creştere economică la nivelul Uniunii - de 8 ori, din 2000 până în 2022. Această creştere se simte şi la nivelul PIB/capita, care s-a ridicat de la 1.669 la 14.825 de dolari. Am recuperat, în ritm alert, decalajele economice, iar România se situa, deja, în 2021, la 74 la sută din media Uniunii Europene, potrivit Eurostat, în evaluarea PIB-ului per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard. Ne menţinem această dinamică şi estimările Băncii Mondiale confirmă perspectiva unei creşteri economice constante, până în 2030. Avem la dispoziţie peste 80 de miliarde de euro - fonduri europene pentru a susţine acest ritm de dezvoltare şi modernizare. Este adevărat, pandemia şi războiul de la graniţa ţării au afectat şi încă afectează puternic economia globală. Tocmai de aceea, este important să continuăm să colaborăm deschis, guvern şi mediul de afaceri, pentru a găsi cele mai bune soluţii la crizele multiple pe care le traversăm. De asemenea, în acest context, e important să fim solidari, să demonstrăm că ne pasă şi de cei care nu pot trece singuri prin situaţii dificile. Doar împreună, prin colaborare şi înţelegere, putem depăşi aceste vremuri complicate şi putem aduce bunăstare şi pentru români, şi pentru companii”, spune Nicolae Ciucă.

Premierul menţionează că măsurile pe care le-a luat la nivelul guvernului u dus la o creştere record a investiţiilor străine în ţara noastră în 2022.

„Potrivit datelor oficiale ale BNR, fluxul de investiţii străine directe a fost de 9,4 miliarde euro în primele 10 luni şi va ajunge la 11,3 miliarde euro pentru întregul an 2022, cu aproape 2 miliarde euro peste valorile înregistrate în 2008, considerat cel mai bun reper. Sunt cifre record, care confirmă încrederea investitorilor în măsurile luate de guvern şi nu pot decât să mă bucur că am reuşit să construim această relaţie de încredere. În plus, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele zece luni din 2022, cu peste 30%, comparativ cu perioada similară din 2021, ajungând la 6.175 de firme noi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului . Aceşti indicatori ne arată că marii investitori văd clar perspectivele de creştere pe termen lung ale economiei româneşti şi includ România în strategiile lor de investiţii”, adaugă Ciucă.

De asemenea, el precizează că, în bugetul pentru 2023, cheltuielile pentru investiţii vor ajunge la 112 miliarde lei şi vor reprezenta aproximativ 7,22% în PIB.

„E îmbucurător faptul că ţara noastră a rămas o destinaţie preferată pentru investitori, în Europa de Est, după doi ani de pandemie şi în contextul războiului din Ucraina. România s-a clasat pe locul al 16-lea din 32 de ţări în clasamentul ţărilor cele mai atractive pentru investiţii în 2022, depăşind ţări precum Ungaria şi Cehia şi se află aproape de Polonia. Sunt date care ne bucură şi ne încurajează să continuăm măsurile pro investiţii, pro-business. Ştim cu toţii că investiţiile străine contribuie direct la dezvoltarea economică a ţării, creează noi locuri de muncă şi au un efect catalizator pentru economie, pentru că în jurul lor se formează lanţuri de furnizori şi se dezvoltă companii locale care creează la rândul lor noi locuri de muncă şi aduc prosperitate în comunităţile locale. Acestea sunt argumente importante care ne determină să susţinem în continuare investiţiile în economia românească”, încheie Nicolae Ciucă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ciucă,
fic,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici