Video Comisia juridică din Senat: Preoţii nu vor mai fi verificaţi de CNSAS

Membrii Comisiei juridice au adoptat, marţi un amendament la Legea privind accesul la propriul dosar, prin care au eliminat în totalitate posibilitatea ca preoţii să fie verificaţi de CNSAS, o altă modificare fiind eliminarea termenului de "asimilaţi ai colaboratorilor".

25 afișări

Amendamentul a fost adoptat cu 5 voturi "pentru", 2 voturi "împotrivă" şi o abţinere, din partea preşedintelui Comisiei juridice, senatorul liberal Norica Nicolai.

"A rămas eliminarea textului în totalitate. Preoţii probabil nu vor mai fi verificaţi de CNSAS", a declarat, la finalul dezbaterilor din Comisia juridică, Norica Nicolai.

Ea a precizat că va insista în adoptarea amendamentul său, prin care preoţii să poată fi verificaţi de CNSAS, la cererea cultelor din care fac parte.

Senatorul PDL Constantin Gheorghe a arătat că din Legea CNSAS nu trebuie eliminată categoria preoţilor, "atîta timp cât în această zonă s-a dovedit că au existat colaboratori".

Senatorul PRM Virginia Vedinaş a obiectat, însă, că "autorităţile statului pot dispune măsuri pentru toate categoriile sociale care au făcut poliţie politică, însă cu excepţia preoţilor".

"Cine poate dispune schimbarea lui? Biserica trebuie să fie un stâlp a societăţii, Biserica nu trebuie să fie murdărită", a susţinut ea.

Vedinaş a completat că, deşi CNSAS se doreşte a fi un instrument de deconspirare politică, această instituţie s-a dovedit a fi "în multe rânduri" instrument al poliţiei politice. "Lăsaţi Biserica în pace!", a cerut ea, adăugând că preoţii au autoritate divină, nu statală.

Nicolai a spus, la rândul său, că nu trebuie să se plece de la "premisa greşită" a recunoaşterii influenţei majore a unui cult în morala publică.

"Dar la noi nu se confundă Biserica cu statul", a spus Nicolai

Senatorii jurişti au adoptat eliminarea din Legea CNSAS a termenului de "asimilaţi colaboratorilor", care potrivit legii în vigoare semnifică "persoanele care, având competenţe decizionale, juridice sau politice, au luat decizii, la nivel central sau local, cu privire la activităţile Securităţii, ori cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist, care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Un alt amendament adoptat de membrii Comisiei juridice se referă la definiţia noţiunii de "colaborator al Securităţii". Astfel, colaboratorul este persoana care, cu intenţie, a furnizat informaţii Securităţii, coroborat cu alte probe.

Amendamentul a fost propus de senatorii PSD Ioan Chelaru şi Dănuţ Ungrureanu şi a întrunit doar un vot împotrivă şi o abţinere.

Comisia juridică a Senatului a discutat, marţi, cu Claudiu Secaşiu, Constantin Buchet şi Virgiliu Ţârău, membri ai Colegiului CNSAS, mai multe propuneri de modificare a Legii CNSAS, printre care şi pe cea referitoare la oportunitatea deconspirării preoţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici