COMISIA LUCRULUI DELOC FĂCUT. Am căutat proiectul de ţară la Cotroceni. Ce am aflat despre "documentul strategic"

Promis în plină criză la nivel european, generată de Brexit, "Proiectul de Ţară", "cel mai important document strategic al României", pe care şeful statului, Klaus Iohannis, îl anunţa pe 24 iunie, anul trecut, la finalul consultărilor cu prim-ministrul, guvernatorul Băncii Naţionale şi liderii partidelor politice parlamentare pe tema rezultatelor referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii se află la stadiul de "draft". Asta după mai bine de nouă luni de la înfiinţarea comisiei prezidenţiale, delegată pentru a se ocupa de realizarea lui.

1053 afișări
Imaginea articolului COMISIA LUCRULUI DELOC FĂCUT. Am căutat proiectul de ţară la Cotroceni. Ce am aflat despre "documentul strategic"

COMISIA LUCRULUI DELOC FĂCUT. Am căutat proiectul de ţară la Cotroceni. Ce am aflat despre "documentul strategic"

Gândul a stat de vorbă cu mai mulţi membri ai comisiei în demersul de a afla ce se întâmplă cu redactarea documentului şi data la care acesta ar putea fi dat publicităţii, însă a primit răspunsuri precum "Eu nu vă pot spune nimic" sau "Nu pot comenta despre asta", dar şi lămuriri, mai mult sau mai puţin clarificatoare, din partea rectorului Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, Ioan Aurel Pop, şi consilierului prezidenţial, Leonard Orban, care coordonează comisia alături de consilierul prezidenţial, Cosmin Marinescu.

Concret, în nouă luni de zile au avut loc două reuniuni ale Comisiei Prezidenţiale, privind elaborarea Proiectului de ţară, conform informaţiilor publicate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale şi ulterior munca s-a desfăşurat la nivelul grupurilor de lucru.

"Ne-am întâlnit de câteva ori iniţial în plen şi apoi, prin consens, am decis că e mai bine să lucrăm pe comisii şi încă faza asta de lucru nu s-a finalizat", a declarat, pentru Gândul, Ioan Aurel Pop. Acest lucru a însemnat, cel puţin în cazul subcomisiei "Dimensiunea socială şi culturală" pe care Aurel Pop o coordonează, o serie de corespondenţe pe e-mail.

"Suntem pe cale să finalizăm un draft legat de domeniul nostru (...) Norocul este cu aceste metode deosebite de a lucra prin e-mail, am făcut observaţii, completări fiecare", a spus Aurel Pop. În ceea ce priveşte un eventual termen de finalizare, "nu e un proiect care să funcţioneze pe bază de "o dată fixă"", susţine Leonard Orban.

Nici la nivelul "consensului politic" lucrurile nu par să stea mai clar, membrii comisiei urmând să se vadă "probabil pentru a definitiva proiectul în perioada următoare", conform liderului grupului Minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.

Citiţi continuarea articolului pe www.gandul.info

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici