Comisiile pentru Statut şi pentru Regulament, undă verde pentru revocarea lui Valeriu Zgonea

Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi cea pentru Regulament au decis marţi că Valeriu Zgonea îşi pierde funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor automat din moment ce a rămas fără sprijinul politic al grupului care l-a propus şi că el poate fi revocat.

766 afișări
Imaginea articolului Comisiile pentru Statut şi pentru Regulament, undă verde pentru revocarea lui Valeriu Zgonea

Comisia pentru Statut, undă verde pentru revocarea lui Valeriu Zgonea (Imagine Alexandru Dobre / Mediafax Foto)

Comisia pentru regulament a Camerei Deputaţilor a decis marţi ca revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor să se facă la solicitarea grupului care l-a propus, iar membrii Biroului Permanent, inclusiv preşedintele, să îşi piardă automat funcţiile odată cu pierderea sprijinului politic.

Decizia a fost luată cu 5 voturi pentru şi 1 împotrivă.

Modificarea Regulamentului urmează să se voteze într-o şedinţă ulterioară de plen.

''Cea mai importantă modificare e cea care prevede că preşedintele poate fi revocat la propunerea grupului parlamentar care l-a propus pentru că este în concordanţă cu Decizia 602 a CCR care prevede foarte clar că funcţia aparţine grupului parlamentar care l-a propus'', a declarat deputatul PSD Florin Iordache.

Potrivit acestuia, la primul Birou Permanent se va hotărî includerea pe ordinea de zi a plenului votarea modificărilor aduse regulamentului. Potrivit acestora, social-democraţii vor avea la dispoziţie două variante pe care le vor putea invoca în cererea de revocare: retragerea sprijinului politic sau propunerea de revocare din partea grupului care l-a propus iniţial. În ambele cazuri plenul Camerei Deputaţilor trebuie să ia act şi să adopte o hotărâre de vacantare.

''Sunt două lucruri diferite. În momentul în care se retrage sprijinul politic pentru orice funcţie din Biroul Permanent, plenul ia act şi se adoptă o hotărâre de vacantare. În regulament sunt mai multe posibilităţi de revocare – a preşedintelui, a membrilor… Potrivit regulamentului, după ce va fi votat, preşedintele va fi revocat la cererea grupului parlamentar care l-a numit'', a mai explicat Iordache.

Deputatul PNL Gabriel Andronache, prezent la şedinţa comisiei pentru regulament, a votat împotriva modificărilor.

''Sunt mai multe modificări, dar toate sunt în sensul de a facilita majorităţii parlamentare, respectiv PSD, posibilitatea de a-l revoca pe dl. Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. (…) Oricum, noi analizăm posibilitatea de a cere control de constituţionalitate pe aceste modificări, deoarece nu suntem de acord cu astfel de proceduri abuzive. Înseamnă că majoritatea parlamentară va putea, până la urmă, să ajungă şi la situaţia de a revoca membrii opoziţiei din Parlament, pentru că aşa doreşte'', a declarat Gabriel Andronache.

Comisia pentru Statut a decis marţi că Valeriu Zgonea îşi pierde funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

"Nu e loc de mare interpretare - art 32, alin 3 spune clar acolo că dacă îşi pierde sprijinul politic, un deputat sau un senator pierde şi postul pe care l-a obţinut prin acest sprijin politic", a declarat preşedintele Comisiei pentru Statut, Bogdan Niculescu-Duvăz, la finalul şedinţei de marţi.

Punctul de vedere va fi trimis Birourilor permanente reunite, care vor decide ce este de făcut.

Rezultatul votului a fost 5 pentru şi 1 împotrivă.

Reprezentantul PNL în comisie, deputatul Mircea Toader, a fost cel care a votat împotriva acestei interpretări.

''Eu mi-am exprimat poziţia şi rândul trecut, consider că prevederea din lege nu este explicită şi, aşa cum scrie acolo, retragerea sprijinului politic este o sancţiune premergătoare eventual excluderii. Când scrii retragerea sprijinului politic nu înseamnă automat că îţi pierzi funcţia, de multe ori schimbările care se produc cu diferiţi preşedinţi de comisii sau alte funcţii se fac la cererea unui grup. Nu spune acolo că e o sancţiune, Grupul hotărăşte, este una, şi alta este retragerea sprijinului politic. În momentul când cineva iau cazul particular al lui Zgonea este exclus, deci nu mai este membru al acelui grup, în momentul ăla alt grup unde se afiliază el, sau este independent, să hotărască dacă îi propun sau nu altceva'', a explicat Toader.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că, cel mai probabil, revocarea lui Valeriu Zgonea va avea loc după alegerile locale, el reiterând că doreşte întâi modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.

"E puţin probabil (ca Valeriu Zgonea să fie revocat până la data de 5 iunie - n.r.), dintr-un motiv pur şi simplu administrativ - majoritatea deputaţilor sunt foarte implicaţi în campania electorală pentru locale şi nu suntem foarte siguri că poţi fi prezenţi toţi în plen atunci când va fi acest vot. Pasul următor va fi revocarea. Aşteptăm să se modifice regulamentul, după care introducem cererea de revocare şi, atunci, toate măştile lui să plece. Comisia de regulament va propune plenului modificări la Regulament şi, după ce se aprobă, urmează pasul doi - revocarea. Este foarte simplu - să se pună în acord Regulamentul Camerei Deputaţilor cu decizia Curţii Constituţionale. Nu e nimic complicat. De ce nu au făcut lucrul ăsta? Probabil că ăsta era motivul ca să fie acoperit sau protejat", a susţinut Dragnea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici