Conflicte între manifestanţii anti-USL şi cei anti-Băsescu, la Arad şi Cluj-Napoca

Manifestaţii anti-USL şi împotriva premierului Victor Ponta, pe de-o parte, şi contra preşedintelui Traian Băsescu, pe de altă parte, au loc, vineri seară, la Arad şi Cluj-Napoca, în ambele oraşe fiind nevoie de intervenţia jandarmilor după ce între taberele adverse au izbucnit conflicte.

422 afișări
Imaginea articolului Conflicte între manifestanţii anti-USL şi cei anti-Băsescu, la Arad şi Cluj-Napoca

Conflicte între manifestanţii anti-USL şi cei anti-Băsescu, la Arad şi Cluj-Napoca (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

La Arad, aproape o sută de persoane s-au adunat, începând de la ora 19.30, în faţa Palatului Administrativ, pentru a protesta faţă de USL şi de premierul Victor Ponta.

Manifestanţii, majoritatea membri şi simpatizanţi ai PDL, au pancarte cu mesaje precum "Ponta - demisia, ţara nu o poţi plagia", "Leul = USLeul devalorizat", "Plagiatorul va fura poporul", "Democraţia nu poate fi plagiată" sau "Toţi la muncă silnică, Crin la muncă zilnică".

Un al doilea grup de manifestanţi, având cu ei o portavoce şi şampanie, s-a adunat tot în faţa Palatului Administrativ, însă pentru "a sărbători" suspendarea preşedintelui Băsescu. Grupul numără aproximativ 20 persoane, însă îi acoperă în zgomote pe susţinătorii lui Băsescu, scandând în permanenţă "Jos, Jos, Jos, Băsescu mincinos!" şi ţinând discursuri de la portavoce.

La un moment dat, grupurile adverse scandau simultan "Jos Ponta!" şi "Jos Băsescu!" sau "Băse, nu uita, România nu-i a ta!" şi "Ponta, nu uita, România nu-i a ta!".

Intervenţia jandarmilor între cele două tabere a fost necesară, pentru că părţile au început să se înjure. Jandarmii au format un cordon între tabere.

Grupul de susţinători ai lui Băsescu a ieşit pentru a treia seară consecutiv în centrul Aradului, în timp ce tabăra adversă se află în stradă pentru a doua oară.

Şi la Cluj-Napoca, vineri seară a avut loc o altercaţie între două persoane, după ce un susţinător al premierului Victor Ponta i-a smuls din mână o fotografie unui susţinător al preşedintelui Traian Băsescu, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru aplanarea conflictului.

Incidentul a avut loc în Piaţa Unirii din municipiu, unde s-au întâlnit grupul manifestanţilor anti-USL, care avea autorizaţie de la ora 19.00, cu membrii grupului anti-Băsescu, care participaseră la un miting spontan, de la ora 17.00, şi nu părăsiseră piaţa.

Unul dintre susţinătorii lui Traian Băsescu, care avea o fotografie trucată cu liderul USL Victor Ponta şi textul "Vitler Ponta", s-a apropiat de grupul format din membrii PNL şi PSD, iar fotografia i-a fost smulsă din mână de o persoană, moment în care au intervenit jandarmii pentru aplanarea conflictului.

Cele două grupuri - aproximativ egale, formate din câte circa 50 de persoane - s-au huiduit reciproc şi au scandat diverse lozinci una împotriva alteia.

Susţinătorii Guvernului Ponta au scandat "Pupincuriştii", "Ruşine să vă fie", "Pleacă, Băsescu, şi lasă-ne", "Băsescu la puşcărie", "PDL, nu uita, în Cluj n-ai ce căuta", "Locul vostru, lângă Apostu" şi li s-a răspuns cu "Securiştilor", "Să crăpaţi lângă Adrian Năstase" şi "Jos USL".

Participanţii din grupul anti-USL au avut pancarte pe care scria "Vreau să trăiesc în democraţie", "Salvaţi Brontosaurus Marga" şi au prezentat o fotografie a ministrului de Externe pe care scria "Jurassic Park".

Şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj, generalul Aurel Litan, prezent în Piaţa Unirii, a vorbit cu protestatarii anti-Băsescu şi i-a convins să încheie acţiunea neautorizată şi să părăsească Piaţa Unirii.

Ulterior, în Piaţa Unirii au rămas manifestanţii anti-USL, din care fac parte şi membri ai PDL, care aveau autorizaţie până la ora 20.30.

La Timişoara, aproximativ 150 de persoane au mărşăluit, vineri seară, într-un protest tăcut, organizat de Societatea Timisoara si Asociaţia "Ariergarda", faţă de politicieni şi măsurile luate în ultimele zile pe scena politică.

Participanţii au purtat eşarfe albe şi pancarte cu mesaje precum: "Vindem doctorate", "Jos USL!", "Ponta= Paste. Copy/Paste", "Europa e cu ochii pe noi", "Dottore, te vedem".

Protestatarii s-au plimbat împrejurul Pieţei Operei din Timişoara, aceasta deoarece organizatorii nu au avut autorizaţie de protest, iar conform regulamentului stradal din Timişoara, Poliţia Locală nu poate da amenzi dacă grupurile de cetăţeni sunt în mişcare.

"Nu avem autorizaţie, le-am spus poliţiştilor locali că suntem în promenadă, iar ei ne-au spus că nu au nimic împotrivă", a declarat Daniel Vighi, preşedintele Asociaţiei "Ariergarda" din Timişoara.

Protestul de la Timişoara s-a încheiat după aproximativ o oră, fără incidente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici