Constantin: E posibil să existe şi pierderi în urma fuziunii PC-PLR; cred că ele vor fi minime

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, joi, după o întâlnire cu liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu, că "este posibil să existe şi pierderi" în urma fuziunii dintre PC şi PLR, dar că acestea vor fi "minime".

518 afişări
Imaginea articolului Constantin: E posibil să existe şi pierderi în urma fuziunii PC-PLR; cred că ele vor fi minime

Constantin: E posibil să existe şi pierderi în urma fuziunii PC-PLR; cred că ele vor fi minime (Imagine: Alexandru Mihaescu/Mediafax Foto)

Constantin a precizat, după întâlnirea cu Tăriceanu, că a avut loc "o discuţie de principiu" şi, probabil, săptămâna viitoare vor avea loc întâlnirile în comisiile desemnate de PC şi PLR.

"În momentul în care vrem să clădim ceva mai măreţ, este posibil să existe şi pierderi. Eu sper să nu existe niciun fel de pierdere. Este adevărat că în votul pe care l-am solicitat pentru începerea negocierilor, marţi, în Biroul Executiv Central, a fost un vot împotrivă. În rest, cred că peste 30 de colegi prezenţi au votat pentru începerea negocierilor în vederea unei fuziuni cu PLR. Nu am ascuns-o: este votul domnului senator Dumitru Pelican", a spus Daniel Constantin.

El crede că orice decizie luată, prin consens, în partid este una "în beneficiul tuturor celor care sunt azi parlamentari din partea PC" şi că obiectivul pentru 2016 este de a construi a treia forţă politică din România. "Dintr-o eventuală fuziune, eu cred că vom avea de câştigat şi noi şi colegii liberali din PLR pentru că vom putea, fiind a treia forţă politică, să transmitem mai eficient mesajele pe are azi poate nu le transmitem în mod eficient, fiind grupuri ceva mai mici", a explicat Constantin.

Întrebat despre faptul că ar fi "voci" în PC care ar vrea să meargă spre Cristian Popescu Piedone şi să se rupă de PC, Constantin a spus că nu a văzut nicio declaraţie a lui Piedone în acest sens. "Eu nu am văzut nicio declaraţia a lui Piedone în acest sens. În al doilea rând, e posibil să fie pierderi. Eu cred că ele vor fi minime. Cred că toţi colegii au înţeles care este obiectivul primordial în primul rând pentru ceea ce înseamnă viitorul Parlament. Eu cred că nu trebuie să ne grăbim şi, în egală măsură, cred că, dacă vom merge pe această fuziune, procesul va trebui să fie destul de rapid pentru că, în opinia mea, fie într-un nou partid care se va crea, fie ca şi Partid Conservator, cel târziu în luna septembrie va trebui să avem candidaţii pentru alegerile locale din 2016", a explicat Constantin.

El nu a putut spune cum se va numi noul partid rezultat din fuziune. "Eu am apreciat un lucru - că nu sunt orgolii. Este un lucru pe care îl vom stabili în comisiile pe care le-am desemnat", a spus Constantin legat de numele noii formaţiuni.

El a precizat însă că PC, fie că s-a numit Umanist, fie Conservator ulterior, are o doctrină social-liberală. "Sper, dincolo de denumire, ca această doctrină să se regăsească în viitor. E un lucru pe care îl vom stabili împreună, fără niciun fel de orgoliu. Cred că ambele partide văd că este mai important obiectivul decât o denumire sau alte lucruri. Important este cum comunicăm cu electoratul. Trebuie să avem o doctrină cât mai apropiată de electorat", a adăugat Daniel Constantin.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici