Cotidianul: Blaga spune că Geoană a vrut neapărat un serviciu secret

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, într-un interviu acordat ziarului "Cotidianul", că liderul PSD, Mircea Geoană, a ţinut foarte mult la teoria "că-i trebuie neapărat un serviciu secret", el răspunzând astfel unei întrebări referitoare la faptul că MAI nu a revenit PDL.

31 afișări
Imaginea articolului Cotidianul: Blaga spune că Geoană a vrut neapărat un serviciu secret

Cotidianul: Blaga spune că Geoană a vrut neapărat un serviciu secret (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Blaga a calificat drept "copilării" comentariile potrivit cărora PDL nu a obţinut Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) la negocierile cu PSD pentru că acest minister ar fi fost oferit PSD de către preşedintele Traian Băsescu.

"Domnul Boc a făcut tot posibilul să ia acest minister, dar aceasta a fost şi prima opţiune a PSD. Teoria la care domnul Geoană a ţinut foarte mult a fost că-i trebuie neapărat un serviciu secret. Nu ştiu ce cred ei că e 962. Că atâtea discuţii despre un serviciu care trebuie să spună unde sunt hoţii şi crima organizată. Nu se ocupă de politică, cel puţin sub mine nu s-a ocupat. Garantez că nici domnul Rus şi nici domnul Săniuţă n-au făcut poliţie politică cu acest serviciu, că aş fi ştiut. Nu ştiu ce s-o mai fi întâmplat pe vremea domnului David. Habar n-am. Cei care au fost implicaţi în cazul Cămătaru probabil că au alte teorii despre acest serviciu", a spus Blaga.

El a admis că regretă acum faptul că PDL nu a obţinut la negocierile pentru formarea guvernului Ministerul de Interne, pentru conducerea căruia era dat ca favorit, însă a precizat că, democrat-liberalii având funcţia de prim-ministru, dreptul de a alege primul minister după ce s-a căzut de acord asupra structurii guvernamentale a revenit PSD.

Blaga a susţinut că MAI a fost "de departe"cel mai bine pus la punct minister şi a apreciat că ceea ce "s-a stricat" este birocratizarea excesivă făcută de ministrul liberal Cristian David, aparatul ministerului ajungând, de la 2.000 de oameni câţi erau pe când el conducea MAI, la peste 3.200.

"Eu sper să nu deranjez când spun că nu poţi promova în nicio funcţie în minister oameni care au fost acuzaţi de-a lungul timpului de diferite infracţiuni. Şi aici mă opresc, pentru că nu vreau să supăr pe nimeni", a mai spus Blaga.

"Mă refer la propunerile pentru secretarii de stat", a adăugat el. Comentând informaţia potrivit căreia PSD îşi va retrage până la urmă nominalizările, Blaga a spus că acesta "ar fi un lucru înţelept din partea lor".

Vasile Blaga a opinat că scandalul de la MAI erodează în primul rând imaginea PSD, dar şi a coaliţiei. "Dar nu ăsta este cel mai mare rău, ci faptul că pune într-o lumină proastă unul dintre cele mai importante ministere ale ţării", a continuat el.

Secretarul general al PDL a apreciat totodată că actuala coaliţie guvernamentală va rezista patru ani.

El a menţionat că democrat-liberalilor li s-a cerut să fie atenţi în această etapă, să nu facă alte comentarii la comentarii, pentru că nu ar face bine acestei structuri, "mai ales că există în protocol toate măsurile care trebuie luate de fiecare partid atunci când membrii lui nu respectă regula jocului".

"De aceea, şi eu, şi alţii am observat că cei care nu au dorit această coaliţie, fie că e vorba de domnul Năstase, de domnul Iliescu, de domnul Vanghelie, au avut dese ieşiri chiar împotriva Guvernului şi atunci noi am spus, în regulă, le vedem, hai să le cerem lor în coaliţie să ia măsuri şi ne-au promis că iau măsurile necesare. S-a şi văzut o diminuare a acestor poziţii anti-Guvern, anti-PDL până la urmă. (...) Nici la noi lumea n-a fost extrem de fericită că facem această coaliţie, dar au înţeles că, dacă am bătut palma, să mergem înainte. Eu cred că din acest punct de vedere mingea este în curtea PSD", a mai spus Blaga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici