Cotovelea, Grapini, Scutaru, Ciucă şi Cristiana Anghel, printre vicepreşedinţii aleşi ai PC

Consiliul Naţional al PC i-a ales, vineri, pe cei 22 de vicepreşedinţi ai partidului, printre aceştia aflându-se ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, eurodeputata Maria Grapini, secretarul de stat Codrin Scutaru şi parlamentarii Bogdan Ciucă, Eugen Durbacă, Cristiana Anghel.

363 afișări
Imaginea articolului Cotovelea, Grapini, Scutaru, Ciucă şi Cristiana Anghel, printre vicepreşedinţii aleşi ai PC

Maria Grapini (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

Dintre cei 22 de vicepreşedinţi, 7 sunt responsabili pe regiuni: Avram Constantin, Eugen Durbacă, Marian Preda, Mihai Niţă, Petre Mărginean, Şerban Rădulescu şi Ion Diniţă. Cei 15 vicepreşedinţi responsabili de departamente sunt: Codrin Scutaru, Cornelia Negruț, Cătălin Drăguşanu, Ionel Celmare, Dumitru Pelican, Banias Mircea, Maria Grapini, Cristiana Anghel, Bogdan Ciucă, Răzvan Cotovelea, Mihai Cristian Dănuţ, Jenică Poenaru, Laurenţiu Rebega, Vicenţiu Irimia şi Corneliu Pascu.

În timpul dezbaterilor, unii lideri ai PC au spus că există probleme în filiale în privinţa colaborării cu PSD, în timp ce alţii au susţinut că PC trebuie să se implice activ în campania prezidenţială, chiar dacă sunt aceste probleme în filiale.

Preşedintele executiv al PC, Vasile Nistor, a făcut un apel la reprezentanţii PC să se implice în campania prezidenţială, nu doar declarativ, iar PC să treacă peste resentimente. "Trebuie în toamnă să fim loiali pentru că şi PSD a fost loial cu noi. Ce ar însemna să declarăm că ne implicăm şi să nu ne implicăm în campanie? Viitorul PC va fi mult mai greu. Trebuie să treceţi peste resentimente şi nu doar să declaraţi", a spus Nistor.

Şi senatorul Dumitru Pelican a arătat că este necesară implicarea PC în campanie şi trebuie unitate în alianţa cu PSD. "Implicarea noastră în campanie înseamnă cheia succesului, chiar dacă sunt probleme în filiale. Ar fi foarte rău pentru noi să pierdem aceste alegeri. Toţi pentru unul şi unul pentru toţi", a spus Pelican.

Un alt reprezentat al PC a ridicat problema ca aliaţii de guvernare ai PC să-şi respecte angajamentele la nivel local. Deputatul PC Constantin Avram a spus că sunt filiale, cum este cea din Bacău, unde PC nu este "apreciat" de PSD pe măsura efortului său în alianţă şi l-a rugat pe preşedintele PC Daniel Constantin să discute cu social-democraţii astfel încât "specialiştii PC să se afle în structurile administraţiei locale".

"Nu o să contenesc să cer aliatului nostru, PSD, respectul pe care îl merită PC. Trebuie să corectăm şi modul de a ne privi în alianţă", a mai spus Avram.

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a răspuns că a venit momentul pentru a se face o analiză pe fiecare judeţ pentru a vedea se respectă angajamentele la nivel local.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici