Cozmin Guşă anunţă când se va reînscrie în PSD: Partidul nu se poate reforma cu Viorica Dăncilă la conducere

Cozmin Guşă a anunţat că se va reînscrie în PSD, după schimbarea conducerii partidului. El a adăugat că PSD nu se poate reforma cu Viorica Dăncilă în funcţia de preşedinte.

1102 afișări
Imaginea articolului Cozmin Guşă anunţă când se va reînscrie în PSD: Partidul nu se poate reforma cu Viorica Dăncilă la conducere

Cozmin Guşă: Mă voi reînscrie în PSD după ce voi schimba conducerea. PSD nu se poate reforma cu Dăncilă

„Decizia lor nu schimbă cu nimic determinarea mea de a reforma PSD-ul. Am multe funcţii, patron la Realitatea, preşedinte al Federaţiei de judo, de geopolitician cum sunt eu, nu vizez vreo funcţie. Mă voi reînscrie după ce voi schimba această conducere. PSD-ul nu se poate reforma cu Viorica Dăncilă”, a spus Cozmin Guşă, la Realitatea PLUS.

El a adăugat că după excluderea sa din partid a fost sunat de preşedintele organizaţiei sectorului 1, Dan Tudorache, care i-a spus că demersul nu a fost unul statutar.

„Rămân alături de acest proiect cu reformarea PSD-ului. Cât de curând va veni altă conducere şi probabil că voi reintra în partid. De altfel, m-a sunat Dan Tudorache, care e preşedinte al organizaţiei sectorului 1 şi mi-a zis că nu e statutar ceea ce s a întâmplat şi aşa ştiu şi eu. În sensul în care cel care te primeşte, ăla te şi dă afara, la nivel de organizaţie. Adică ce au facut ei a fost un exces, pentru care, bineînţeles că am explicaţii, nu m-aş fi băgat eu în PSD ca să-l reformez dacă pacientul nu era bolnav. Am avut tot interesul să intru acum 3 săptămâni pentru că sunt în grafic, să-i aduc lui Dăncilă procente să treacă de Barna”, a adăugat Guşă, la România TV.

Totodată, acesta a susţinut că rezultatul alegerilor prezidenţiale arată că PSD are o problemă.

„Nici nu mă surprinde, dar nici nu schimbă nimic din strategia mea. Eu ştiind ce este în CEX-ul acela, pentru că este diferit de PSD, mi-am dat seama că vor fi şi asemenea nervozităţi, dar au fost câteva zeci de colegi de partid, deocamdată - pentru că CEX-ul zice ceva, organizaţia din care faci parte zice altceva, apropo de Sectorul 1 şi Dan Tudorache, care au votat împotrivă sau s-au abţinut, ceea ce e o veste bună pentru acest început de proiect, pentru că noi suntem în faza în care PSD-ul a avut cel mai slab rezultat din istoria lui la prezidenţiale - e clar că e o problemă, iar decizia aceasta de excludere a cuiva care nu a deranjat cu nimic, din membru simplu, eu nedorind nicio funcţie, arată că e o bubă acolo”, a mai explicat Guşă la Antena 3.

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a anunţat, după şedinţa CEx a PSD, că membrii comitetului au luat decizia de a-i exclude pe Cozmin Guşă, Ana Birchall şi pe toţi cei care au votat pentru Guvernul Orban.

Pe 28 octombrie 2019, primarul sectorului 1 al Capitalei, Dan Tudorache, anunţa, pe Facebook, că Cozmin Guşă, acţionar al postului Realitatea TV, s-a reînscris în partid. La secţiunea comentarii, Tudorache a postat şi o fotografie cu adeziunea lui Cozmin Guşă, datată 28 octombrie 2019.

Cozmin Guşă a fost secretar general al PSD între 2001 şi 2003, în timpul guvernării Adrian Năstase.După ce a demisionat din PSD, Guşă s-a înscris în Partidul Democrat. În 2004 a fost şef de campanie a lui Traian Băsescu.

Taguri:
guşă,
dăncilă,
psd

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici