„Tocmai a avut loc întâlnirea grupului comun de lucru PSD–PNL–USR–UDMR pe energie. Am participat cu un mesaj clar: România are nevoie de reforme curajoase și o eficientizare a companiilor și instituțiilor din sectorul energetic pentru ca românii să aibă energie la prețuri corecte”, spune deputata Cristina Prună.
În viitorul program de guvernare, USR a propus măsuri concrete pentru a face ordine în sistem și pentru a pune interesul consumatorilor și al economiei pe primul loc.
„1. Curățenie în companiile și instituțiile din sectorul energetic – e nevoie de evaluare, eficientizare, comasare a acestora. Unele companii, precum CNCIR, dar și altele, care au fost implicate în scandaluri publice și nu mai pot fi tolerate în forma actuală.
2. Mecanism de destituire pentru conducerea ANRE. Dacă instituția nu performează trebuie să existe răspundere;
3. Protecție reală pentru consumatorii vulnerabili – am discutat despre un sistem simplificat, predictibil și eficient, care să îi sprijine cu adevărat pe cei cu venituri mici;
4. Simplificare și debirocratizare și înființarea unui one-stop-shop pentru susținerea investițiilor în sectorul energetic;
5. Listarea pe bursă a unor pachete mai mari de acțiuni la companiile de stat – Companii precum Hidroelectrica și Romgaz trebuie să fie mai transparente și mai bine capitalizate. Listarea extinsă la bursă este o soluție pentru atragerea de investiții și limitarea influenței politice”, sunt propunerile USR.