Prima pagină » Politic » Cseke Attila: „Guvernul pregăteşte reducerea cu 20% a posturilor din administraţia publică”

Cseke Attila: „Guvernul pregăteşte reducerea cu 20% a posturilor din administraţia publică”

Guvernul vrea să reducă cu 20% posturile din administraţia publică, atât centrală, cât şi locală, a anunţat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Măsura s-ar aplica prin modificarea Ordonanţei 63/2010.
Cseke Attila: „Guvernul pregăteşte reducerea cu 20% a posturilor din administraţia publică”
Foto: ALEXANDRA PANDREA/GMN/MEDIAFAX FOTO

„Sunt prevăzute propuneri de reducere a personalului bugetar pe partea autorităţilor administraţiei publice locale. Înainte de a spune despre ele, vă spun că este nevoie de eficientizare pe ambele laturi, adică pe partea autorităţilor locale, cât şi pe partea autorităţilor centrale. Şi pe partea autorităţilor centrale, la ministere şi la structurile subordonate ministerelor, vor trebui luate măsuri. În programul de guvernare este prevăzută o reducere cu 20% a numărului de posturi în administraţia publică, fie ea centrală, fie ea locală. Şi în discuţiile pe care le-am avut cu autorităţile locale, se conturează această idee de reducere a numărului de posturi cu 20%”, a declarat, luni, Cseke Attila la B1TV.

Potrivit ministrului, reducerea s-ar aplica pe baza sistemului prevăzut de Ordonanţa 63, în funcţie de gradul localităţii şi numărul de locuitori.

„Acest sistem are avantajul că nu taie de la toată lumea la fel. Unde s-a gestionat eficient activitatea şi organigrama nu este complet folosită, reducerea s-ar putea să nu determine eliberări din funcţie. În schimb, acolo unde organigrama este plină şi eficienţa a lăsat de dorit, va fi nevoie de reorganizare. Unde primarul a fost mai eficient şi a gestionat situaţia într-un cadru de resurse umane mai limitat, dar eficient, acolo va fi oarecum în câştig. Adică acest sistem permite să facem diferenţieri între meritoşi şi, hai să spunem, mai puţin meritoşi”, a precizat ministrul Dezvoltării.