Curtea Constituţională: Cele două condiţii puse referendumului respectă recomandările Comisiei de la Veneţia

Curtea Constituţională susţine în motivarea asupra sesizării de neconstituţionalitate pe modificările aduse legii referendumului că reducerea cvorumului la 30% şi introducerea condiţiei votului a 25% din alegători respectă legea fundamentală, jurisprudenţa şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

677 afișări
Imaginea articolului Curtea Constituţională: Cele două condiţii puse referendumului respectă recomandările Comisiei de la Veneţia

Curtea Constituţională: Cele două condiţii puse referendumului respectă recomandările Comisiei de la Veneţia (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Din analiza textelor constituţionale în vigoare şi a actelor internaţionale în materie, Curtea constată că prevederile art.2 alin.(1), art.90, art. 95 alin. (3) şi art.151 alin.(3) din Constituţie nu dispun expres cu privire la un anumit prag de participare la vot. Curtea nu a identificat vreun text care să impună ori să recomande un cvorum de participare la referendum, toate dispoziţiile constituţionale făcând referire la stabilitatea legislaţiei electorale, inclusiv cea cu privire la referendum. Prin urmare, reglementarea sau modificarea condiţiilor privind validarea referendumului este de competenţa exclusivă a legiuitorului, numai acesta fiind cel îndreptăţit potrivit art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie să reglementeze organizarea şi desfăşurarea prin lege organică a acestui instrument de consultare populară", precizează Curtea Constituţională în motivarea dată publicităţii joi, făcând referire la condiţia cvorumului de 30% la referendum.

Totodată, Curtea apreciază că "varianta de reglementare a cvorumului de participare aleasă de legiuitor prin legea supusă controlului de constituţionalitate asigură o reprezentativitate suficientă de natură a conferi deciziei adoptate forţa care reflectă voinţa populară, astfel încât suveranitatea poporului, consacrată la art. 2 din Constituţie, să nu fie afectată în vreun fel".

În ceea ce priveşte pragul de 25%, condiţie a votului exprimat din partea cetăţenilor pentru o opţiune supusă referendumului, CC apreciază că respectă jurisprundenţa anterioară pe acest domeniu.

"Legea dedusă controlului reglementează, sub aspectul condiţiilor de validitate a referendumului, pe lângă micşorarea cvorumului de participare la 30%, şi condiţia potrivit căreia «rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorate permanente». Prin urmare, pentru validarea referendumului este necesară întrunirea acestor două condiţii minimale, ceea ce reprezintă un mod de securizare a reprezentativităţii votului la referendum de natură să satisfacă şi condiţiile impuse prin jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale", precizează CC.

Judecătorii constituţionali susţin că aceste două condiţii respectă şi recomandările Comisiei de la Veneţia în materie de referendum.

De asemenea, Curtea Constituţională face o apreciere în ceea ce priveşte raporturile dintre puterea exercitată prin referendum şi cea prin organele reprezentative, precum Parlamentul.

"Dispoziţiile Legii fundamentale nu fac o ierarhie între cele două instrumente de realizare a puterii de stat: organele reprezentative şi referendum, acestea neputând fi considerate a avea natură subsidiară unul faţă de celălalt. Mai mult, referendumul nu constituie o alternativă pentru democraţia parlamentară, iar utilizarea acestuia în mod abuziv poate conduce la subminarea legitimităţii şi a rolului Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului. Aceasta este raţiunea pentru care Legea nr.3/2000 prevede obligaţia Parlamentului de a transmite un punct de vedere cu privire la organizarea unui referendum, în acord cu Liniile directoare cu privire la organizarea referendumului, adoptate de Comisia de la Veneţia", mai opinează judecătorii constituţionali.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, în 26 iunie, Curtea Constituţională.

În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi "pentru", 73 de voturi "împotrivă" şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.

Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.

În aceeaşi zi, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că PDL, UDMR şi PPDD atacă la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici