Dan Barna, despre Adrian Dohotaru şi Oana Bîzgan: Sunt oameni care nu mai sunt în USR. Au acceptat un troc

Dan Barna a declarat despre foştii deputaţi USR Adrian Dohotaru şi Oana Bîzgan că sunt nişte oameni care nu mai sunt demult în partid şi au acceptat să facă un troc, precizând că acest lucru se vede din cum se poziţionează faţă de moţiunea de cenzură.

2575 afișări
Imaginea articolului Dan Barna, despre Adrian Dohotaru şi Oana Bîzgan: Sunt oameni care nu mai sunt în USR. Au acceptat un troc

Dan Barna, despre Adrian Dohotaru şi Oana Bîzgan: Sunt oameni care nu mai sunt în USR. Au acceptat un troc

„Sunt oameni care nu mai sunt în USR de mai mult de doi ani. Şi nu e întâmplător lucrul acesta. Sunt oameni care nu mai au în momentul acesta nicio legătură cu USR. Sunt independenţi care au optat să-şi vândă conştiinţa, să facă un troc, ştim situaţia domnului Dohotaru, Dohotaru l-a convins pe domnul Cuc să îi semneze un ordin de ministru, că pe un lac din Cluj nu vor mai merge ambarcaţiuni cu motor. Şi a făcut un troc clasic, aş spune, de vot cumpărat. Doamna Bîzgan ne spune că trebuie să fie plecată la Londra. Nici nu vreau să comentez. Nu fac parte din USR. Nu e întâmplător nu mai fac parte din USR, pentru că sunt persoane care iată dovedesc în aceste zile un alt tip de viziune despre ce înseamnă România”, a afirmat Dan Barna, miercuri seară, la Digi 24.

Întrebat dacă este un eşec pentru USR sau pentru el, ca lider de partid, Dan Barna a răspuns: „Nu pot să îmi asum responsabilitatea pentru gesturile unor oameni care au intrat, la momentul acela, în 2016 au fost pe listele USR. Au demisionat, au plecat din partid, pentru că felul acesta de corectitudine morală şi intransigenţă pe care îl promovează USR nu se potriveşte, pare că nu s-a potrivit cu abordările pe care ei le văd. Vedem în acest moment şi cum se poziţionează faţă de moţiune. Nu e foarte mult de comentat”.

Preşedintele USR a adăugat că „noi vom fi toţi la vot”, precizând că aleşii partidului vor vota la vedere.

Adrian Dohotaru s-a numărat printre parlamentarii cu care PNL a negociat pentru susţinerea moţiunii, însă acesta a decis, în cele din urmă, să nu semneze moţiunea de cenzură. De asemenea, Oana Bîzgan nu va fi în sală pentru a vota la moţiune, fiind plecată în străinătate.

Ambii au fost aleşi deputaţi pe listele USR, însă au devenit independenţi în luna noiembrie a anului 2017.

Senatorul USR Ramona Nicoleta Dinu a precizat, într-o postare pe Facebook, că va lipsi de la votul de joi al moţiunii de cenzură din Parlament, din cauza unor grave probleme de sănătate.

Moţiunea de cenzură urmează să fie dezbătută şi votată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, începând cu ora 10.00.

Taguri:
barna,
usr,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici