Dan Barna: Vom face ce depinde de ficatul nostru ca ţara să fie civilizată. Reacţia unui alegător: Sună a sac de box pregătit să încaseze

Liderul USR, Dan Barna, a fost admonestat la o dezbatere la Iaşi să nu folosească expresii legate de ficat, după ce a spus că va face tot ce depinde de ficatul său ca România să devină civilizată. Un bărbat din public i-a spus lui Barna că sugerează „un sac de box pregătit să încaseze”.

1447 afișări
Imaginea articolului Dan Barna: Vom face ce depinde de ficatul nostru ca ţara să fie civilizată. Reacţia unui alegător: Sună a sac de box pregătit să încaseze

Dan Barna: Vom face ce depinde de ficatul nostru ca ţara să fie civilizată. Reacţia unui alegător: Sună a sac de box pregătit să încaseze

Dan Barna a afirmat, duminică, la o dezbatere la Iaşi, că a vorbit cu mulţi români din diaspora şi cu mulţi tineri din ţară care declară că vor să plece, nu pentru că vor o altă ţară, ci pur şi simplu un alt stat.

„De fapt, ceea ce noi trebuie să facem şi ceea ce noi vom face este un alt stat, un stat care chiar începe să funcţioneze. Pentru că eu nu promit că România va deveni Elveţia în 3 ani, 5 ani, dar pot să vă promit că şi eu şi colegii mei şi Dacian Cioloş, toţi din alianţa USR PLUS vom face tot ce depinde de ficatul nostru ca România să înceapă să fie ţara aceea civilizată care se modernizează, care foloseşte tehnologiile digitale, care pune documente pe internet astfel încât să nu trebuiască să mai mergi pe la ghişee decât în situaţii excepţionale, o ţară în care antreprenorii sunt susţinuţi de către stat şi sprijiniţi să îşi înfiinţeze firme, să poată să demareze afacerile care au succes şi nu să fie urmăriţi doar ca şi vacă de muls taxe sau ca potenţiali evazionişti cumse întâmplă în momentul de faţă”, a spus Barna.

Un bărbat din public i-a spus liderului USR că, din punctul de vedere al unui fost boxeur, „să ai un ficat bun înseamnă să fii rezistent la lovituri, să fii bun pe sac de box”.

În opinia acestuia, nu este nevoie de un candidat care să fie bun pe post de sac de box, ci de un candidat care să atace, deoarece „atacul este cea mai bună apărare”.

Acesta l-a rugat pe Barna să îşi reformuleze declaraţia.

„Când vorbeam de ficat mă refeream nu la încasat, ci la energie. Pentru că ficatul e şi furnizorul de energie al nostru. Şi într-adevăr, pot să reformulez la cererea publicului şi să completez: ficatul cu inima şi mintea, pentru că da, vom folosi tot ce ţine de ficatul, mintea şi inima noastră pentru a duce România în direcţia de modernizare prin care să devină ţara în care putem să fim fericiţi, aici la noi”, i-a replicat Barna.

Taguri:
barna,
iaşi,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici