Dăncilă: Cine nu are curajul să îşi asume guvernarea, n-ar trebui să mai ceară voturi vreodată

Viorica Dăncilă a afirmat, după ieşirea ALDE de la guvernare, că cei care nu au curajul să îşi asume guvernarea, nu ar trebui să aibă curajul de a mai cere vreodată voturi populaţiei. Premierul a precizat că întotdeauna există diverşi care „se caţără politic” pe un context prielnic.

900 afișări
Imaginea articolului Dăncilă: Cine nu are curajul să îşi asume guvernarea, n-ar trebui să mai ceară voturi vreodată

Dăncilă: Cine nu are curajul să îşi asume guvernarea, n-ar trebui să mai ceară voturi vreodată

„Există zilele acestea o serie întreagă de nemulţumiri, de scenarii, toate apărute pe fondul unui dezechilibru de moment pe care ieşirea ALDE de la guvernare l-a creat. Vreau să ofer tuturor garanţia că guvernul îşi va face treaba în continuare, vom asigura o guvernare competentă până la capăt. Să nu aibă nimeni vreo urmă de îndoială. Noi nu ne jucăm şi nu facem un du-te-vino cu guvernul şi cu stabilitatea ţării, în funcţie de cum ne convine electoral. Principala mea preocupare este buna funcţionare a instituţiilor statului, care înseamnă stabilitate şi echilibru în societate”, a scris Viorica Dăncilă, marţi, pe Facebook.

TITLURILE ZILEI

Premierul a mai spus că oportunismul politic este o expresie a unei lipse de responsabilitate şi a „unei disperări” care nu este în beneficiul românilor.

„Nu pot însă să nu remarc oportunismul care ne înconjoară în această perioadă. Ori de câte ori apare un context prielnic, există întotdeauna diverşi care se caţără politic pe el şi uită complet ce ar trebui cu toţii să facem pentru România. Este expresia unei lipse de responsabilitate şi a unei disperări care fac rău ţării, fac rău oamenilor şi trebuie să înceteze. Îi mulţumesc doamnei Ramona Mănescu pentru că a dat dovadă de asumare şi maturitate, prin decizia sa de a pune pe primul loc interesul românilor. Dacă ALDE ar fi avut mai mulţi ca doamna Mănescu, astăzi nu ne-am fi aflat aici. Le mulţumesc şi celorlalţi membri ai guvernului care au demonstrat maturitate în situaţia de faţă”, a completat Dăncilă.

Şeful Executivului a adăugat că va rămâne în continuare alături de români.

„Cunosc personal mulţi oameni responsabili, nu doar în PSD, ci şi în celelalte partide, care se identifică cu această atitudine a noastră. Cu o nouă echipă guvernamentală, vom merge înainte pentru a ne îndeplini promisiunile. Cine nu are curaj să îşi asume guvernarea, n-ar trebui să aibă nici curajul de a veni şi a mai cere voturi vreodată. Sunt multe de făcut şi noi vom rămâne aici, să le facem. Celorlalţi le dorim succes în campanie. Eu rămân în continuare alături de români, pentru că oamenii merită lideri maturi şi responsabili”, a conchis preşedintele PSD.

ALDE a stabilit luni ieşirea de la guvernare şi o alianţă cu Pro România. Miniştri ALDE s-au retras, marţi din Guvern, mai puţin Ramona Mănescu, care a decis să rămână la conducerea MAE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici