Dăncilă, după ce Firea şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale deoarece pentru PSD lucrurile nu merg în „direcţia bună”: Când ieşi în spaţiul public şi îţi ataci colegii, o faci doar pentru imagine

Viorica Dăncilă spne despre declaraţiile recente ale Gabrielei Firea că îi va răspunde în interiorul partidului. „Atunci când ieşi în spaţiul public şi îţi ataci colegii sau preşedintele partidului, acest lucru se face doar pentru imagine şi nu pentru că vrei rezultate”, a spus Dăncilă.

2018 afișări
Imaginea articolului Dăncilă, după ce Firea şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale deoarece pentru PSD lucrurile nu merg în „direcţia bună”: Când ieşi în spaţiul public şi îţi ataci colegii, o faci doar pentru imagine

Dăncilă către Firea: Când ieşi în spaţiul public şi îţi ataci colegii, o faci doar pentru imagine

Întrebată, la Ploieşti, despre ultimele declaraţiile ale Gabrielei Firea, Dăncilă a răspuns: „Nu am să fac eu ceea ce dezaprob la doamna Firea. Consider că ceea ce avem de discutat trebuie să se facă în forurile statutare ale partidului, pentru că dacă vrei cu adevărat ca acest partid să obţină rezultate bune, trebuie să ai discuţii cu colegii tăi în interiorul Biroului Permanent Naţional, în interiorul Comitetului Executiv Naţional. Atunci când ieşi în spaţiul public şi îţi ataci colegii sau preşedintele partidului, acest lucru se face doar pentru imagine şi nu pentru că vrei într-adevăr să obţii rezultat pentru partid. O să răspund tuturor acestor acuzaţii în cadrul Comitetului Executiv Naţional, aşa cum cer fiecărui membru de partid, aşa voi proceda şi eu”.

Gabriela Firea a declarat că intră în competiţia pentru prezidenţiale deoarece lucrurile nu merg în „direcţia bună” pentru PSD.

„Am spus trei ani că nu candidez pentru că PSD avea candidat - domnul Dragnea. Şi chiar nu aveam intenţie să intru într-o competiţie internă cu domnul Dragnea, care oricum avea toate instrumentele să câştige toate bătăliile interne aşa cum se vede că si doamna premier are aceleaşi instrumente preluate de la domnul Dragnea pentru a câştiga orice bătălie. E greu să lupţi cu premierul care are toate mijloacele de convingere. Am intrat în competiţie - candidat la candidatură - pentru că văd că lucrurile nu merg în direcţia bună şi pentru că mi-e teamă că vom pierde nu doar prezidenţialele, ci şi localele şi parlamentarele. Şi nu am vrut să fiu în situaţia când colegii îmi spuneau că sunt vanitoasă şi menţin procentul de credibilitate din ţară doar petru mine pentru la anul, la locale, şi că nu sunt om de echipă”, a spus Gabriela Firea la România TV.

Taguri:
dăncilă,
firea,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici