Dăncilă: Sper să putem agrea şi semna foaia de parcurs a Parteneriatului Strategic român-francez

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a Franţei, că i-a transmis prim-ministrului Edouard Philippe că speră ca în curând să aibă o întrevedere pentru a semna foaia actualizată de parcurs a Parteriatului Strategic între cele două state.

117 afişări
Imaginea articolului Dăncilă: Sper să putem agrea şi semna foaia de parcurs a Parteneriatului Strategic român-francez

Dăncilă: Sper să putem agrea şi semna foaia de parcurs a Parteneriatului Strategic român-francez

„Este o reală plăcere să fiu, astăzi, alături de dumneavoastră şi doresc să vă felicit, în numele Guvernului României şi personal, pentru aniversarea a 230 de ani de la Revoluţia franceză. Franţa a fost, de-a lungul istoriei, un partener-cheie al României. Ţările noastre sunt legate de o prietenie profundă, manifestată în momente esenţiale ale istoriei comune. Astăzi împărtăşim o relaţie dinamică, suntem parteneri în Uniunea Europeană şi în NATO şi avem un Parteneriat Strategic cu proiecţie către viitor, care creează premisele unei cooperări mai structurate şi mai ambiţioase”, a afirmat Viorica Dăncilă, vineri, la ambasada Franţei de la Bucureşti.

Şeful Executivului a asigurat partea franceză de întregul angajament al României în aprofundarea colaborării româno-franceze.

„Vă asigur de întregul angajament al României de a avansa şi aprofunda cooperarea româno-franceză atât în plan bilateral cât şi în plan european, aşa cum i-am transmis şi premierului Edouard Philippe cu ocazia convorbirii pe care am avut-o recent. Am convenit asupra continuării unui dialog constant şi direct şi sper să ne putem întâlni curând pentru a agrea şi semna Foaia actualizată de Parcurs a Parteneriatului Strategic, care va marca o nouă etapă a cooperării bilaterale şi europene”, a completat Dăncilă.

Premierul a amintit de sezonul România-Franţa care a avut o dimensiune simbolică deosebită şli a fost un prilej de redescoperire între cele două ţări, prin cultură.

„Relaţiile româno-franceze beneficiază în prezent de un context deosebit de favorabil, marcat de un program cultural şi de diplomaţie publică fără precedent, Sezonul România-Franţa, care a debutat în modul cel mai inspirat odată cu marcarea, la 1 decembrie 2018, a Centenarului Marii Uniri şi care se încheie cu Ziua Naţională a Franţei, dar şi cu prima Preşedinţie română a Consiliului UE. Sezonul România-Franţa a avut o dimensiune simbolică deosebită, fiind primul eveniment de acest fel pe care Franţa l-a organizat cu o ţară membră a UE. Acest lucru s-a datorat unei voinţe comune de a ne redescoperi unii pe ceilalţi prin cultură, de a înţelege mai bine comuniunea dintre români şi francezi, profunzimea şi diversitatea acestei relaţii unice”, a mai spus Dăncilă.

Premieurl a completat că „sezonul România-Franţa a generat, totodată, contacte şi oportunităţi economice extrem de utile pentru mediul de afaceri din cele două ţări, debutând cu un Forum economic de amploare la Paris, în decembrie anul trecut şi continuând cu un alt Forum economic româno-francez, organizat la Bucureşti, în luna iunie, la care am avut deosebita plăcere de a participa şi unde am putut vedea personal dinamica mediului de afaceri româno-francez şi potenţialul acestuia”.

Şeful Executivului a vorbit şi despre contribuţia părţii franceze în perioada în care România a deţinut Preşedinţia Consiliului UE.

„Ne aflăm astăzi la momentul bilanţului primei Preşedinţii rotative a Consiliului UE pe care ţara noastră a gestionat-o pe parcursul ultimelor 6 luni, un mandat de succes, în care România a făcut dovada unui stat membru responsabil, preocupat de gestionarea agendei europene în folosul cetăţenilor. Provocările cărora Preşedinţia României la Consiliul UE a trebuit să le răspundă nu au fost puţine, însă credem că rezultatele obţinute sunt pe măsură. Partenerii francezi, prin cooperarea lor constructivă, au fost alături de noi pe parcursul acestui mandat”, a precizat Viorica Dăncilă.

Prim-ministrul a mai spus că România contează în continuare pe o cooperare strânsă cu Franţa.

„Contăm şi în continuare pe o strânsă cooperare cu Franţa în dezvoltarea proiectului european în spirit de unitate, solidaritate şi echitate, cu obiectivul unei Uniuni mai aproape de cetăţeni. Sunt convinsă că numai împreună vom putea reuşi să depăşim provocările şi să consolidăm Uniunea Europeană. Închei cu acest apel la coeziune, convergenţă şi solidaritate, de care Europa are astăzi nevoie mai mult ca oricând şi sunt convinsă că relaţia privilegiată dintre ţările noastre poate folosi drept pivot al Europei de mâine! La mulţi ani, Franţa!”, a conchis premierul.

Fostul procuror-şef DNA Laura Codruţa Kovesi, precum şi fostul procuror general Augustin Lazăr au ajuns, vineri, la sediul Ambasadei Franţei din Capitală, pentru a participa la recepţia organizată cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a Franţei.

La ceremonia de la Ambasada Franţei mai participă, printre alţii, ambasadorul SUA la Bucureşti Hans Klemm, secretarul general al Guvernului Toni Greblă, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) Raed Arafat, preşedintele PNL Ludovic Orban, preşedintele USR Dan Barna, fostul premier al României Adrian Năstase sau ministrul Justiţiei Ana Birchall.

Recepţia de la Ambasada Franţei de vineri nu figurează însă pe agenda oficială a preşedintelui Klaus Iohannis, care a participat, pe 4 iulie, la recepţia oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 243-a aniversări a Zilei Independenţei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici