Anunțul Ministerului Apărării Naționale (MApN) a fost făcut în urma unei întâlniri dintre ministrul apărării naționale, Ștefan-Radu Oprea, și reprezentanții companiei, desfășurată marți.
Discuțiile au vizat stadiul programelor de înzestrare cu sisteme radar și posibilitățile de accelerare a livrărilor. Este vorba despre primele două sisteme radar mobile de dirijare la apropiere și aterizare (RDAAM), care vor contribui la gestionarea traficului aerian și la creșterea siguranței operațiunilor desfășurate de Forțele Aeriene Române.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, devansarea calendarului va permite armatei să beneficieze mai rapid de capabilități moderne pentru controlul și coordonarea traficului aerian.
În cadrul întrevederii, ministrul Ștefan-Radu Oprea a apreciat investițiile realizate de Thales în România, în special în domeniul dezvoltării de produse software de înaltă calitate. Oficialul a subliniat interesul autorităților pentru extinderea activităților companiei în țară și pentru implicarea specialiștilor și firmelor românești în proiectele din industria de apărare.
„Avem nevoie de capabilități moderne pentru protejarea spațiului aerian, iar livrarea mai rapidă a acestor sisteme este un pas important. În același timp, ne interesează ca programele de înzestrare să însemne și dezvoltare industrială în România: transfer de tehnologie, implicarea companiilor locale și locuri de muncă pentru specialiștii noștri”, a declarat ministrul apărării.
Acesta a precizat că investițiile în competență și tehnologie trebuie să contribuie la dezvoltarea capacității industriei românești de a participa la proiecte complexe din domeniul apărării.
Achiziția sistemelor radar de supraveghere aeriană de tip Gap Filler se desfășoară în cooperare cu alte state europene, sub coordonarea Franței.
În paralel, programul pentru sistemele mobile de dirijare la apropiere și aterizare este derulat în baza contractului încheiat cu asocierea Thales România – Thales LAS France.
Ambele programe fac parte din eforturile de modernizare a infrastructurii radar și de consolidare a capacităților Forțelor Aeriene Române.