Deca: Peste 3.400 de cadre, la catedră fără studii corespunzătoare postului

Peste 3.400 de cadre se vor afla, în acest an şcolar, la catedră deşi nu au studii corespunzătoare postului, a anunţat vineri ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

294 afișări
Imaginea articolului Deca: Peste 3.400 de cadre, la catedră fără studii corespunzătoare postului

Deca: Peste 3.400 de cadre, la catedră fără studii corespunzătoare postului

„În acest an şcolar, numărul de cadre didactice fără studii corespunzătoare postului, situaţia pe care o am, actualizată, este 3.440, faţă de 5.233, cât am avut în anul şcolar 2022-2023”, a spus Ligia Deca.

Ea este convinsă că noile decizii luate de autorităţi vor duce la scăderea acestui număr.

„Sunt convinsă că atât creşterile salariale care au intrat în vigoare în luna iunie, cât şi măsurile pe care noile legi le prevăd pentru a încuraja absolvenţii de învăţământ superior să aleagă cariera didactică vor asigura un trend descendent faţă de acest cifre şi vom avea mai multe cadre titulare şi calificate la clasă”, spune ministrul.

Ea spune că „cineva va intra în clasă şi în cele mai multe cazuri acel cineva are toate calificările necesare pentru a preda acea disciplină”.

Ministrul a fost întrebat şi despre situaţia deficitului de cadre la disciplinele matematică, fizică sau chimie.

„În ceea ce priveşte profesorii la aceste discipline, avem situaţii dificile, aşa cum era de aşteptat, în zonele rurale, dar avem şi semnalate situaţii punctuale în zona urbană. De aceea, noua lege a învăţământului preuniversitar prevede un program de încurajare a ştiinţelor matematicii, tehnologiei, în aşa fel încât să avem mai mulţi studenţi care merg în zona programelor fizică, chimie, matematică şi, de asemenea, să îi încurajăm să aleagă şi cariera didactică”, a explicat Ligia Deca.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici