Decizii importante la orizont. Unde se împotmolesc discuţiile despre desfiinţarea SIIJ

  • Membrii coaliţiei de guvernare au de luat decizii importante marţi
  • Şedinţa de săptămâna trecută s-a suspendat în mijlocul discuţiilor
  • Mărul discordiei îl reprezintă desfiinţarea Secţiei Speciale
  • Coaliţia nu găseşte rezolvare la amendamentul UDMR
2162 afișări
Imaginea articolului Decizii importante la orizont. Unde se împotmolesc discuţiile despre desfiinţarea SIIJ

FOTO: Stelian Ion

Una spun şi alta fac. Spun că se înţeleg, dar faptele lor demonstrează contrariul. O mare şedinţă la Senat are loc după un weekend încărcat de evenimente politice liberale. Punctul fierbinte pe ordinea de zi este desfiinţarea Secţiei Speciale. Săptămâna trecută, şedinţa s-a suspendat şi au aruncat subiectul pe mâna experţilor. Adică au mai format o comisie care să le spună ce să facă.

„Eu am desfiinţat SIIJ printr-un proiect aprobat în guvern. Acum ne întoarcem la experţi, există un grup de lucru. De acolo ar trebui să vină cele mai bune opinii”, a declarat Florin Cîţu.

Desfiinţarea SIIJ s-a împotmolit în parlament. Acolo, UDMR s-a gândit să depună controversatul amendament prin care secţia specială s-ar muta la Parchetul General. Legea cu amendamentul cu pricina a trecut de Camera Deputaţilor. Urmează votul la Senat, care ar fi trebuit să se întrunească deja într-o sesiune extraordinară. Nu a făcut-o pentru că ministrul Justiţiei şi şeful UDMR nu ajung la un consens.

„Coaliţia funcţionează extraordinar de bine, mai puţin capitolul Justiţie. Mi se pare total inacceptabil faptul că UDMR nu respect programul de guvernare. Ne facem că desfiinţăm SIIJ, dar îl refacem în cadrul unei secţii din cadrul Parchetului General”, spune Stelian Ion, ministrul Justiţiei.

„Pe mine, ca cetăţean, mă interesează un singur lucru, ca magistratul care mă anchetează şi după aceea cel care mă judecă să fie independent, să nu fie şantajat”, subliniază Kelemen Hunor, vicepremier UDMR.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici