Deputat FDGR: Regiunile ar trebui să poarte nume tradiţionale româneşti

Deputatul FDGR Ovidiu Ganţ declară că regiunile ar trebui să poarte "nume tradiţionale româneşti", precum Transilvania, Ardeal etc, nu numele actuale, care "nu spun nimic".

393 afișări
Imaginea articolului Deputat FDGR: Regiunile ar trebui să poarte nume tradiţionale româneşti

Deputat FDGR: Regiunile ar trebui să poarte nume tradiţionale româneşti

Deputatul FDGR Ovidiu Ganţ a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că regiunile ar trebui să poarte "nume tradiţionale româneşti".

"Eu sunt de părere că regiunile ar trebui să poarte nişte nume tradiţionale româneşti, şi nu Centru, Vest sau mai ştiu eu ce, care nu spun nimic. Putem discuta: de exemplu, Transilvania Sud sau ceva legat de Ardeal, de Transilvania, nu de Centru sau Vest", a declarat Ovidiu Ganţ.

Întrebat ce părere are despre declaraţia lui Liviu Dragnea, făcută la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro Tv, potrivit căreia, în calitate de persoană fizică, susţine Sibiu pentru a deveni capitală regională, Ganţ a răspuns: "Bravo lui".

"E frumos din partea domnului Dragnea dacă a spus aşa şi îl susţin în acest demers! Bravo lui! Vom vedea ce va fi. Nu depinde de ministrul Dragnea, depinde de Parlament. Guvernul va face o propunere, la un moment dat, iar Parlamentul va vota proiectul de lege care va conţine regiunile şi capitalele şi chiar şi în Guvern nu cred că el personal decide. E acolo o decizie consensuală şi, până la urmă, semnătura pe proiect şi-o pune primul-ministru", a afirmat deputatul FDGR.

Acesta a adăugat că vor mai urma discuţii pe această temă, însă "ar fi grozav dacă ar fi Sibiu capitala acestei regiuni".

Întrebat despre numărul regiunilor - opt sau mai multe - Ganţ a spus că regionalizarea pe structura actualelor opt regiuni de dezvoltare este "singura variantă realizabilă".

"Sincer, dat fiind termenul limită 31 decembrie legat de noul buget al UE, nici nu prea văd că va veni cineva cu altă variantă. Cred că e singura variantă realizabilă în acest moment, să se menţină aceste regiuni de dezvolttare, dar să se extindă atribuţiile şi resursele, că e foarte important. Adică Guvernul central să renunţe la atribuţii şi la resurse pe care să le dea în administrare acestor regiuni", a conchis Ganţ.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, la Cluj, că sondaje de opinie pentru stabilirea numelor viitoarelor regiuni ale României vor fi lansate în luna iulie, acestea urmând să fie realizate de institute de sondare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici