Deputat USR:Învierea este şi despre tentativa unui grup criminal organizat de a promova un fake-news

Deputatul USR Iulian Bulai a publicat, pe Facebook, un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale. El vorbeşte despre fenomenul „fake-news”, afirmând că e vechi de 2000 de ani, amintind de o întâmplare petrecută în Ierusalim, scrisă în Noul Testament.

2444 afișări
Imaginea articolului Deputat USR:Învierea este şi despre tentativa unui grup criminal organizat de a promova un fake-news

Deputat USR:Învierea este şi despre tentativa unui grup criminal organizat de a promova un fake-news

„Învierea este şi despre tentativa unui grup criminal organizat de a promova un fake-news. Mituind martorii şi promovând un mesaj fals. Se întâmplă asta şi în zilele de astăzi. La tv sau pe stradă, sau în Parlament. Fenomenul e vechi de când lumea. Iată că întâmplarea de la Ierusalim de acum 2000 de ani a schimbat lumea şi oamenii, iar tentativa de fake-news a rămas doar o încercare nereuşită de cosmetizare a adevărului. Să avem speranţă aşadar. Fake-news vin şi trec. Adevărul rămâne. Interpretat de către fiecare dintre noi. Dar nicidecum nu poate fi cumpărat cu bani. Se aplică în credinţă, politică sau relaţiile interpersonale. Asta am înţeles eu aseară la slujba de Înviere! Hristos a înviat!”, a scris pe Facebook Iulian Bulai.

Deputatul USR a scris, în încheiere, un mesaj din Noul Testament.

„Şi, adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor,Zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam;Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face.Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta...până în ziua de azi. Matei 28, 12-15”, a adăugat Bulai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici