Diaconescu: La întâlnirea cu ministrul austriac nu a existat nicio discuţie în legătură cu Năstase

Publicat: 01 04. 2009, 21:18
Actualizat: 06 11. 2012, 09:17

"Nu voi face absolut niciun fel de comentariu, nu sunt documente care ne aparţin şi nu mă pot pronunţa în legătură cu valabilitatea lor", a spus Diaconescu, la Realitatea TV, întrebat în legătură cu documentul pregătitor al vizitei ministrului austriac de Externe la Bucureşti, în care se arată că preşedintele Băsescu a exercitat presiuni foarte mari pentru reforma justiţiei şi a chemat la el toţi responsabilii în domeniu cerându-le, printre altele, "capul lui Năstase".

Diaconescu a ţinut să menţioneze însă că în legătură cu Adrian Năstase nu a existat "absolut niciun fel de discuţie" între el şi ministrul austriac de Externe, "nici măcar aluziv" acesta nereferindu-se la situaţia politică din România.

Preşedintele Băsescu a exercitat presiuni foarte mari pentru reforma justiţiei şi a chemat la el toţi responsabilii în domeniu cerându-le, printre altele, "capul lui Năstase", potrivit unui document pregătitor al vizitei ministrului austriac de Externe la Bucureşti, obţinut de MEDIAFAX.