Diaconescu: Nu vom acorda cetăţenia română în masă pentru moldoveni - Mediafax

Diaconescu: Nu vom acorda cetăţenia română în masă pentru moldoveni

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, marţi, că a explicat la CAGRE, că decizia privind acordarea cetăţeniei române pentru moldoveni nu presupune acordarea în masă a cetăţeniei, ci o evaluare individuală, el adăugând că au fost ridicate întrebări, dar "nu neapărat oficial".

46 afişări

Imaginea articolului Diaconescu: Nu vom acorda cetăţenia română în masă pentru moldoveni

Diaconescu: Nu vom acorda cetăţenia română în masă pentru moldoveni (Imagine: Mediafax Foto)

"S-au ridicat nu neapărat în cadru oficial o serie de întrebări", a spus ministrul, întrebat dacă la CAGRE desfăşurat luni a primit semnale privind o eventuală nemulţumire faţă de decizia autorităţilor române de a facilita acordarea cetăţeniei pentru moldoveni.

El a ţinut să adauge că România a transmis încă de săptămâna trecută clarificările tehnice în ceea ce priveşte cetăţenia.

"Noi am transmis încă de săptămâna trecută clarificările tehnice în ceea ce priveşte această lege. În mod eronat s-au preluat o serie de informaţii în legătură cu aplicanţii, cu cei care cer cetăţenia", a spus Diaconescu.

 

Ministrul a precizat că a prezentat o serie de elemente privind această lege, insistând asupra faptului că aceasta se referă la redobândirea cetăţeniei.

"Nu este vorba de o asigurare a cetăţeniei la nivel de masă, ci pe o evaluare individuală şi înlocuirea interviului din mecanismul de aplicare. În rest, legea pe de-o parte este similară cu actul normativ anterior care a fost evaluat de Uniunea Europeană, iar pe de altă parte, jumătate din statele UE au legi privind asigurarea cetăţeniei ca mod de reparaţie istorică absolut similare. Deci, din acest punct de vedere nu se poate pune problema unei diferenţieri sub aspect european", a spus el.

"Nu vom asigura paşapoarte pentru sute de mii de oameni. Va fi o evaluare individuală şi oricum, primele decizii în acest sens se vor lua, conform procedurii abia după cinci-şase luni", a insistat ministrul.

Întrebat în legătură cu eventuale semnale primite la CAGRE privind impunerea de vize pentru români de către autorităţile de la Chişinău, ministrul a spus că România nu a intenţionat să aducă probleme bilaterale pe agenda unui Consiliu al afacerilor generale.

"Ceea ce însă s-a discutat şi, în opinia mea, s-a aprobat unanim a fost necesitatea, pe de-o parte de a aduce Republica Moldova la masa negocierii în cadrul Parteneriatului Estic şi a încuraja aspiraţiile poporului pentru aspiraţie europeană", a spus Diaconescu, adăugând că un alt mesaj desprins la CAGRE a fost acela de a transmite autorităţilor din Republica Moldova faptul că apropierea de UE este în directă legătură cu modul în care îşi îndeplinesc standardele, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile de bună-vecinătate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
DIACONESCU ,
R.MOLDOVA ,
cetăţenie română ,
cagre

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.