Diaconu poate rămâne director la Nottara, Voiculescu poate preda la ASE

Membrii Comisiei juridice a Senatului au avizat, marţi, solicitările a 17 senatori cu privire la cumulul de funcţii, printre aceştia numărându-se Mircea Diaconu, care va rămâne director al Teatrului Nottara din Bucureşti şi Dan Voiculescu, care poate preda în continuare la ASE Bucureşti.

123 afișări
Imaginea articolului Diaconu poate rămâne director la Nottara, Voiculescu poate preda la ASE

Mircea Diaconu poate rămâne director la Nottara, Dan Voiculescu poate preda la ASE

Comisia juridică a constatat că nu există incompatibilitate între calitatea de senator a lui Mircea Diaconu şi funcţia de director al Teatrului Nottara.

În aceeaşi situaţie s-au aflat şi sesizările altor 16 senatori, printre care doi avocaţi, patru medici şi şapte cadre universitare.

Astfel, Paul Ichim poate rămâne şi şef de secţie la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei din Galaţi, Liviu Titus Paşca şi Liviu Câmpanu vor acorda şi consultaţii medicale, iar Tudor Udriştoiu va fi şi profesor universitar, secretar ştiinţific la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj şi şef de secţie la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.

Totodată, senatorii jurişti au stabilit că nu există incompatibilitate între calitatea de senator şi cea de avocat, în această categorie regăsindu-se Gyorgy Frunda şi Andrei Flaviu Mircea, nici între cea de senator şi cea de profesor universitar, situaţie în care se regăsesc Dan Voiculescu, Gheorghe David, Şerban Valeca şi Ioan Mang.

Membrii Comisiei juridice au mai constatat că nu există incompatibilităţi în cazul senatorilor Viorel Badea (vicepreşedinte CCI Bucureşti), Doina Silistru (cercetător ştiinţific principal la Staţiunea de Cercetare pentru Cultura Pajiştilor Vaslui), Iulian Urban (consilier juridic la Agenţia de Colectare Debite Urban şi Asociaţii) şi Radu Feldman Alexandru (angajat al Camerei de Comerţ şi Industrie a României).

Cei 17 senatori depuseseră la Biroul Permanent al Senatului sesizări pentru a se constata dacă există incompatibilitate în cazul cumulului de funcţii.

Totodată, membrii Comisiei juridice a Senatului au fost înştiinţaţi că Gyerko Laszlo a demisionat în noiembrie 2008 din funcţia de vicepreşedinte al AVAS, Lazăr Constantin a renunţat la calitatea de primar al localităţii Strunga (Iaşi), iar Gabriel Mutu şi Ovidiu Marian au demisionat din funcţiile de consilieri locali deţinute înainte de alegerile parlamentare, toţi preferând calitatea de senatori.

Potrivit Regulamentului Senatului, calitatea de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului.

Regulamentul mai prevede că senatorii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice, precum şi în alte domenii prevăzute de lege.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici