Diana Buzoianu a acuzat că, în loc să se deschidă lucrări disciplinare pentru deciziile judiciare sau pentru omisiuni – spre exemplu în cazuri de mediu, defrişări ilegale sau lipsa de sancţiuni – CSM îndreaptă arsenalul împotriva unei persoane publice. „Mâine mă aștept să am plângere penală eu că am întrebat asta?”, a mai scris ministrul mediului.
Doar de curiozitate: Câte plângeri penale a făcut CSM contra procurorilor și judecătorilor când corupții țării scăpau printre degete justiției? Când se prescriu sute de dosare unele după altele… nu era penal, nu?
Din curiozitate: Câte plângeri penale sunt depuse de CSM împotriva celor care au decis în justiție că minori de sub 10 ani și-au dat consimțământul la acte sexuale ca să nu fie incadrare la viol?
Dar pentru dosarele în care pe infracțiuni de mediu au scăpat curați ca lacrima oameni care au și recunoscut în instanță că au defrișat sute de hectare de păduri ilegal?
Mâine mă aștept să am plângere penală eu că am întrebat asta?, a scris Diana Buzoianu pe pagina oficială de Facebook.
Declaraţia Dianei Buzoianu amplifică tensiunile dintre puterea executivă şi sistemul judiciar/consiliul de supraveghere. De altfel, Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea organelor abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare prevăzută de dispoziţiile art. 369 din Codul Penal.
CSM a publicat luni un comunicat de presă privind poziţia CSM faţă de declaraţiile Oanei Gheorghiu, vicepremierul Guvernului României, despre pensiile speciale.
Aceștia au transmis că „astfel de alegaţii reprezintă atacuri la adresa unei puteri constituționale, care alimentează un discurs periculos ce incită la ură şi discriminare, menit să antagonizeze societatea faţă de corpul profesional al magistraţilor.”
Oana Gheorghiu a făcut, în cadrul unui interviu la Digi24, declaraţii care au deranjat grav Consiliul Superior al Magistraţilor (CSM). Ea a afirmat că pensiile speciale ale magistraţilor sunt „un fel de Caritas”.
Eu le-aş transmite magistraţilor un mesaj, le-aş spune că îi înţeleg, este foarte greu să renunţi la un lucru care ţi s-a dat, din perspectiva societăţii, un privilegiu. Este foarte greu să beneficiezi ani de zile, zeci de ani de asta şi dintr-o dată să ţi se spună că nu îl mai ai. Pentru oricine ar fi greu să facă asta. Dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru.
Ei au fost prinşi într-un Caritas, care nu putea să dureze la nesfârşit şi oamenii care sunt pragmatici şi raţionali ar trebui să înţeleagă asta. România nu îşi permite să mai plătească aceşti bani, nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali. Nu avem cum. Iar dacă banii aceia trebuie să se ducă la ei pentru că dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente, a răspuns videpremierul.
Și Dominic Fritz a avut o reacție în spațiul public vizavi de decizia CSM, arătând solidaritate față de Oana Gheorghiu. Acesta a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj scurt unde reamintește că „libertatea de exprimare e sfântă”