Discuţii în BP al Camerei - Anastase: Nu vreau lângă Năstase; Năstase: Poate o intimidez intelectual

Conducerea Camerei Deputaţilor a discutat, miercuri, timp de 40 de minute, pe tema locurilor în sala de şedinţe a BP, după ce preşedintele acestui for, Roberta Anastase, a refuzat să mai stea lângă vicepreşedintele Adrian Năstase, care a opinat că probabil o intimidează intelectual pe colega sa.

16 afișări
Imaginea articolului Discuţii în BP al Camerei - Anastase: Nu vreau lângă Năstase; Năstase: Poate o intimidez intelectual

Adrian Năstase şi Roberta Anastase (Montaj Foto)

Roberta Anastse a declarat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că "unii se ţin de formalisme, iar alţii de treabă" şi că a preferat să îi aibă în stînga şi în dreapta sa pe vicepreşedinţii Ioan Oltean (PD-L) şi respectiv, pe Daniela Popa (PSD).

"Domnul Adrian Năstase este obişnuit să-şi exercite puterea prin formalism", a explicat Roberta Anăstase de ce nu mai vrea să stea lângă Năstase la şedinţele Biroului Permanent al Camerei.

Ea a făcut aceste precizări, după ce a spus că nu are "altercaţii" cu niciun membru al Biroului Permanent al Camerei, răspunzând la întrebările unor ziarişti.

"Stau unde vreau şi stau, cu domnul Ioan Oltean în stânga mea şi cu doamna Daniela Popa în dreapta mea", a mai spus preşedinta Camerei.

Adrian Năstase a declarat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că s-ar putea să o intimideze din punct de vedere intelectual pe preşedinta Camerei Deputaţilor. Secretarul Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea (PSD) a povestit cum a decurs şedinţa de miercuri a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

"Am stat 40 de minute ca să vedem cine, unde îşi are locul. (...) Domnul Adrian Năstase a venit mai devreme la şedinţă şi a constatat că locul principal, adică cel din mijloc, care este al preşedintelui Camerei, era ocupat. Domnul Adrian Năstase a considerat că abordarea este neprincipială, iar doamna Roberta Anastase a considerat că vrea să stea între domnul Ioan Oltean şi Daniela Popa. A fost o schimbare din dorinţa de repoziţionare", a explicat Zgonea.

Valeriu Zgonea a avut şi o explicaţie pentru felul în care "se poziţionează vicepreşedinţii" la şedinţa Biroului Permanent.

"Vicepreşedinţii se poziţionează după cum vor muşchii lor", a arătat Zgonea.

La precedentele şedinţe ale Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, locul pe scaun al preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, era poziţionat la mijlocul semicercului format de celelalte scaune, Anastase avându-i în stânga şi în dreapta ei pe Ioan Oltean şi Adrian Năstase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici