DNA a înaintat instanţei cererea de arestare a lui Cătălin Voicu

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a depus, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de arestare preventivă a senatorului PSD, Cătălin Voicu, solicitarea survenind avizului Senatului de încuviinţare a măsurii preventive.

82 afișări
Imaginea articolului DNA a înaintat instanţei cererea de arestare a lui Cătălin Voicu

DNA a înaintat instanţei cererea de arestare a lui Cătălin Voicu (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Instanţa supremă urmează să stabilească termenul de judecată pentru soluţionarea cererii procurorilor anticorupţie.

Senatorul Cătălin Voicu a fost externat vineri, comisia medicală stabilind că acesta are o boală cardiovasculară cronică şi este stabil, a informat purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă, Bogdan Popescu.

Cătălin Voicu a primit, la externare, o schemă de tratament pe care să o urmeze, a adăugat Bogdan Popescu.

Purtătorul de cuvânt al SUUB a precizat că Voicu are o boală cronică, aşa cum au mulţi oameni, şi trebuie, ca orice pacient cu afecţiuni cronice, să facă din timp în timp analize şi să treacă pe la medic pentru consult.

Întrebat dacă Voicu ar putea ajunge din nou la spital din cauza stresului, Bogdan Popescu a spus că orice bolnav cu o boală cronică "are risc să facă un nou episod de exacerbare".

Senatorul PSD a fost internat, marţi noapte, în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, după ce a fost audiat de Comisia juridică a Senatului în cazul solicitării DNA.

Miercuri dimineaţă, el a cerut să fie externat pentru a putea participa la discuţiile din plenul Senatului privind avizarea cererii de încuviinţare a arestării sale preventive. După aproximativ trei ore de la externare, senatorul Cătălin Voicu a ajuns din nou la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Plenul Senatului a aprobat, miercuri, solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu, hotărârea fiind publicată în aceeaşi seară în Monitorul Oficial.

Senatorul Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici