Document intern PSD: Se încearcă preluarea PSD de statul paralel, se vrea un PSD manipulat de sistem

Un document intern al PSD arată directivele pe care comunicatorii partidului trebuie să le respecte în ieşirile publice, iar printre ideile principale se află încercarea statului paralel de a prelua partidul, înlăturarea lui Liviu Dragnea şi un PSD care este sub asediu.

3319 afișări
Imaginea articolului Document intern PSD: Se încearcă preluarea PSD de statul paralel, se vrea un PSD manipulat de sistem

Document intern PSD: Se încearcă preluarea PSD de statul paralel, se vrea un PSD manipulat de sistem

Potrivit unor surse politice din interiorul PSD, documentul a fost primit de către comunicatori, iar acesta conţine directive clare despre ce trebuie să spună aceştia în ieşirile publice.

"Unghiul principal: PSD se află sub asediul statului paralel. După victoria PSD în alegerile parlamentare, am asistat la continuarea unui scenariu mai vechi de folosire a PSD în interesul sistemului cu scopul de a captura statul. În România au avut loc alegeri democratice, a avut loc o campanie electorală, un partid a câştigat alegerile, o coaliţie a câştigat guvernarea, iar ţara e condusă acum de un individ din Timişoara, care s-a încuiat pe dinăuntru în Guvern şi insultă democraţia, electoratul, legile ţării", se arăta în documentul intern.

Acelaşi act arată că PSD se confruntă cu o acţiune politică ilegală la care participă forţe din afara PSD şi din interiorul structurilor de putere paralelă.

"Prin instrumentarea unui nou dosar penal, sistemul a blocat posibilitatea preşedintelui PSD de a ocupa funcţia de prim-ministru. Propunerea de premier a PSD a fost respinsă (Sevil Shhaideh), apoi a fost acceptată o altă propunere, care s-a dovedit a fi cea preferată de sistem. E vorba de Sorin Grindeanu".

Totodată, se vorbeşte despre strategia în trei paşi: atacarea liderului, blocarea actului de guvernare, crearea unui pol alternativ de putere în PSD.

"Victor Ponta este adevăratul responsabil pentru eşecul USL şi, aşa cum a rupt USL, acum doreşte să rupă PSD, totul în interesul sistemului. Liviu Dragnea este omul care a închis relaţiile PSD cu Gabriel Oprea şi care a dorit o separare a politicului de servicii. (...) În acest moment, Victor Ponta este un Gabriel Oprea pentru Sorin Grindeanu. Echipa Ponta - Grindeanu pun la cale, cu sprijinul oamenilor din servicii, un nou UNPR, un nou partid balama care să facă jocurile în Parlament. Partidele se nasc din alegeri, nu în unităţi militare", se mai arată în documentul intern.

Se vorbeşte şi despre ancheta parlamentară în privinţa SIPA, dar şi despre activitatea comisiei SRI. "Statul paralel s-a speriat şi acţionează acum prin conservele Ponta şi Grindeanu în direcţia îndepărtării prin forţă, nedemocratic şi ilegal a PSD de la guvernare".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici