Doina Cornea: Până când nu înviem din punct de vedere spiritual, noi suntem morţi - Mediafax

Doina Cornea: Până când nu înviem din punct de vedere spiritual, noi suntem morţi

A trăit cu securişti şi miliţieni la poartă. I s-au ascultat telefoanele, cunoscuţilor li s-a interzis s-o viziteze, vecinii n-o mai salutau. A fost anchetată de Securitate şi fiul ei concediat. A fost hărţuită, terorizată. Totuşi, Doina Cornea, simbolul rezistenţei anticomuniste clujene, a învins.

717 afişări

Imaginea articolului Doina Cornea: Până când nu înviem din punct de vedere spiritual, noi suntem morţi

Doina Cornea: Până când nu înviem din punct de vedere spiritual, noi suntem morţi (Imagine: Vasile Măgrădean/Mediafax Foto)

Ceauşescu s-a dus, comunismul a dispărut, iar fosta disidentăşi-a adus şi ea contribuţia, atât cât a putut, la sfârşitul unuiregim de teroare, de dictatură.

La 20 de ani de la Revoluţia română din 1989, Doina Cornearecunoaşte că i-a fost frică atunci şi mulţumeşte multorsusţinători, apropiaţi sau anonimi, că i-au dat o mână de ajutor,au încurajat-o şi nu au lăsat-o singură în lupta cu regimulcomunist.

Cum a ajuns, însă, dintr-o simplă profesoară o celebrădisidentă, al cărei nume echivala cu rezistenţa anticomunistă?

 

Reţeta pare simplă şi la îndemâna oricui.

Trebuia, în primul rând, un dram de curaj, pe care Doina Corneal-a avut, cu toată frica pe care o resimţea faţă de multipleleopresiuni la care putea recurge sistemul comunist.

Întâi au fost mici acţiuni de frondă locală, mici nemulţumiricotidiene, cetăţeneşti, care răbufneau şi care au fost iniţiate,timid, încă la începutul anilor '70.

"Mi-era ruşine că noi trebuia să spunem una şi să facem alta, săne manifestăm altfel decât simţim, simţeam o povară, o greutatecare apăsa asupra adevărului meu profund, care făcea din mine opersoană. Eu nu mai eram deloc o persoană, ci un simplu număr înacest angrenaj", spune Doina Cornea.

Adevărul despre realităţile crude ale regimului comunist aînceput să iasă la iveală după o vizită în Franţa, în 1972, carei-a deschis ochii.

"Am ajuns foarte greu disidentă, pentru că îmi era frică. Nuaveam un plan, nu eram pregătită. Eram atentă la ce se întâmpla înţările din jur. Am făcut zece ani exerciţii şi nici atunci, primulmeu act, prima mea scrisoare la «Europa Liberă», din 1982, nu amsemnat-o, am dat-o doar pentru ei, nu să-mi difuzeze numele. DarVlad Geogescu mi-a rostit numele. Ca să ajung aici, eu am făcutexerciţii începând cu 1972, de când am fost în Franţa", îşiaminteşte fosta disidentă.

Potrivit acesteia, francezii îl înjurau pe generalul De Gaulleşi ea se aştepta să vină cineva de la serviciile secrete să îiridice pe protestatari, dar a constatat, cu surprindere, că nu seîntâmplă nimic.

"Mi-am dat seama că acolo oamenii sunt liberi, pot să facă cevor, ce simt, în timp ce noi trăiam ca viermii, parcă am fi fostnişte viermi. Or, eu nu am vrut să mai fiu vierme", spuneCornea.

Doina Cornea a fost cea care semnalat, după 1982,prim-ministrului comunist Ilie Verdeţ şi fostului prim-secretar PCRal judeţului Cluj, Ştefan Mocuţa, cozile la alimente sau o micăneglijenţă a autorităţilor locale clujene, care nu au instalat unparapet pe malul Someşului.

"A căzut o căruţă în Someş, pentru că nu era un parapet pe mal.Şi eu am zis «hai să facem ceva, să protestăm faţă de neglijenţaedililor, cei care răspund». Dar nimeni nu a vrut să facă nimic,s-a făcut un gol în jurul meu", accentuează Doina Cornea.

A sesizat acest incident la Comitetul Judeţean de partid şi laGuvern şi a primit un răspuns de la fostul prim-ministru Verdeţ,prin care se arăta că se vor lua măsuri de montare a unui parapetîn zona malului Someşului.

"Am luat atunci atitudine cetăţească. Iar alţii nici măcar atâtnu au îndrăznit...", rememorează ea.

Doinea Cornea se declară critică şi la adresa unei părţi aintelectualilor de dinainte de 1989, care nu au avut curajul săridice, atunci, vocea împotriva regimului comunist. Dar laudă, înacelaşi timp, solidaritatea oamenilor simpli pe care a simţit-ode-a lungul perioadei în care a avut de furcă cu exponenţiiregimului comunist.

"În comparaţie cu intelectualii, care nu mi-au făcut o impresiebună în ceea ce priveşte rezistenţa anticomunistă, poporul simpluera mult mai curajos", povesteşte Doina Cornea.

Un episod de solidaritate populară, absolut spontan, de care îşiaminteşte, este cel petrecut în 1989 când, împreună cu fiul său,Leontin, a încercat să ajungă la Făgăraş, pentru a pune o floare lamormântul bunicilor. Cei doi au vrut să testeze vigilenţasecuriştilor, care nu le dădeau voie să părăsească Clujul.

"Ne-au oprit de mai multe ori, dar la Alba Iulia a fost cel maifrumos. Securiştii au blocat maşina noastră şi ne-au spus să plecămînapoi la Cluj. Iar fiul meu a ieşit din maşină şi a strigat cătrelumea de pe stradă că securiştii nu ne lasă să mergem la Făgăraş,să ducem flori la mormântul bunicilor, de Ziua Morţilor. Şi s-afăcut un cerc de oameni şi au început să strige: «Nu vă lăsaţi,doamna Cornea». Iar securiştii s-au retras şi am plecat maideparte", relatează ea.

Un exemplu de "laşitate intelectuală" este cel petrecut în 1986,când a lansat o invitaţie către 30 de universitari clujeni săparticipe la un parastas în memoria lui Mircea Eliade şi la careaceştia nu s-au prezentat.

"Am zis atunci că aş prefera să ştiu că nu vin pentru că mădispreţuiesc pe mine, ca şi cadru didactic, că nu sunt destul deimportantă, nu am destule cărţi publicate, decât să ştiu că nu vinde frică sau de laşitate. Mircea Zaciu a recunoscut, ulterior, cănu a venit la parastas deoarece i-a fost frică, nu că m-ar fidispreţuit", subliniază Doina Cornea, adăugând că, din perspectivaa ceea ce s-a întâmplat, îşi permite să îi critice peintelectuali.

Parastasul a fost organizat de Doina Cornea şi Sanda Ciobanu,iar la final un preot a vorbit despre Mircea Eliade în faţaenoriaşilor şi a reclamat faptul că scriitorul român nu erapromovat în ţară.

În 1982, Doina Cornea a trimis prima scrisoare la Radio "EuropaLiberă", cuprinsă de ruşinea că nimeni nu făcea nimic.

"Ruşinea m-a făcut să trimit o scrisoare la radio, că am văzutcă, totuşi, se poate face ceva, cel puţin să ne comportăm cacetăţeni. Acest lucru fiecare putea să îl facă şi ar fi fostobligat să facă şi nimeni nu ar fi băgat în închisoare milioane decetăţeni", consideră fosta disidentă.

Textul trimis cuprindea constatările sale despre "laşitatea"românilor, consideraţi a fi, uneori, "nejustificat de laşi".

În total, Doina Cornea a trimis 31 de texte către "EuropaLiberă", iar după atâţia ani are puterea să recunoască faptul că afost speriată după ce s-au citit la radio textele sale.

"M-am speriat când mi s-a citit numele. M-am speriat, nu m-ambucurat. Iar soţul meu m-a liniştit şi a spus că vedem noi ce nefacem, deşi nu-i spusesem ce făcusem", îşi aminteşte fostadisidentă.

Primele scrisori au ajuns la "Europa Liberă" prin intermediulunui lector francez de la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca,Gilles Bardy, printr-o metodă ingenioasă.

"Puneam scrisoarea într-o carte comunistă şi îi spuneam că i-orecomand să o citească, să o răsfoiască. Eu nu i-am spus nimic, darel şi-a dat seama şi, astfel, textele ajungeau la radio", îşiaminteşte Cornea.

După fiecare scrisoare citită la "Europa Liberă", fostadisidentă era amendată de Securitate cu câte 500 de lei, jumătatedin amenda minimă. După Revoluţie, a aflat că anchetatorii ei auscris în dosare că, de fapt, amenda era de 5.000 de lei.

"Minţeau şi se acopereau să se vadă că şi-au făcut datoria. Auminţit şi după ce am fost arestată, în 1987, după ce am împărţitmanifeste referitoare la revolta de la Braşov. Securiştii m-au pussă declar că am împărţit 83 de manifeste, nu 180. Vroiau să aratesuperiorilor că au recuperat toate manifestele. Ei aveau doar 83 şiatâtea vroiau să rezulte că distribuisem", rememorează Cornea unalt episod al disidenţei.

Aceasta crede că era un pericol pentru regimul comunist pentrucă nu a ascultat niciodată de reprezentanţii săi.

"Eram un pericol pentru că nu am ascultat de ei, spre deosebirede majoritatea disidenţilor din România, care îi credeau. Eu făceamtocmai ce ziceau să nu fac: să nu comunic Occidentului, să nu spunce ni se întâmplă, să nu se afle în Occident. Şi atunci făceam untărăboi cât puteam eu de mare. Noi l-am creat pe Ceauşescu, noi, culaşităţile noastre. Mă întreb câţi nu ar fi acceptat să semneze căau fost 83 de manifeste despre Braşov, că nu are importanţă. Nu evoie să le faci concesii", mărturiseşte Doina Cornea.

Mai recunoaşte acum că nu i-a fost teamă pentru viaţa sa sau afamiliei, pentru că şi-a dat seama că Ceauşescu nu e prost şi că,dacă ar fi păţit ceva, tot Occidentul şi-ar fi dat seama că e mânaSecurităţii, or, fostul dictator avea nevoie de o imagine bună înVest.

În schimb, regimul a încercat să îi transforme viaţa într-uniad. Avea "plantaţi" securişti şi miliţieni la poarta casei,telefonul îi era ascultat, toţi cei care veneau eraufotografiaţi.

"Era enervant. Simţeam, în ultima perioadă, că nu mai pot.Vecinii nu mai vorbeau cu mine, treceau pe partea celaltă când măîntâlneau. Securitatea i-a şi asmuţit împotriva mea. Erau şiprieteni care mă sfătuiam să o las mai moale. Dar erau şi alţiicare mă susţineau", menţionează Doina Cornea.

Cu un an înainte de domiciliul forţat, instituit după episodulBraşov 1987, pragul casei din Cluj a Doinei Cornea a fost trecut deNicolae Steinhardt, cu care a reuşit să discute peste o oră.

Părintele Steinhardt a mai încercat să o întâlnească pe DoineaCornea şi după 1987, dar miliţianul de serviciu l-a împins şi nui-a mai permis accesul în casă.

Evenimentele din decembrie 1989 sunt încă proaspete în memoriafostei disidente. Pentru că bruiajul era intensificat, era nevoităsă iasă cu radioul afară din casă, într-un colţ al grădinii, pentrua prinde "Europa Liberă". Aşa a aflat despre Timişoara, despreînceputurile revoltei din România.

Şi-a dat seama că regimul lui Nicolae Ceauşescu este la sfârşitcând, în 21 decembrie 1989, revoluţionarii clujeni au venit la eaacasă, i-au scandat numele şi au însoţit-o în centrul oraşului.

Restul e, de-atunci, istorie...

Fosta luptătoare anticomunistă precizează că şi-a asumat, pevremea lui Ceauşescu, de la prima până la ultima scrisoare, săîncerce "transformarea interioară a românilor".

"Această transformare nici acum nu este făcută. Mergem acum sprerău, nu spre bine. Eu nu credeam că se va termina comunismul pentrunoi. Nici după ceea ce a izbucnit la Timişoara, nu credeam că eposibil să se dărâme comunismul, având în vedere toate experienţeletriste pe care le-am avut cu intelectualii", subliniază DoinaCornea.

Concluzia Doinei Cornea, la 20 de ani de la căderea regimuluicomunist, este că "o disidenţă nu poţi să o faci singur"

"Nici eu nu am fost singură. Am avut semne încurajatoare de lamari intelectuali sau un simplu buchet de ghiocei aruncat pestegard, în grădină, era un alt semn că cineva mă iubeşte. Erau foştiimei studenţi, care m-au ajutat şi fără care nu aş fi putut facenimic şi care şi-au asumat riscuri", rememorează Doina Cornea, carea ţinut să amintească şi să le mulţumească câtorva susţinători,care au semnat sau difuzat textele sau manifestele sale, printrecare soţul său, fiul său, Leontin Iuhasz, fiica sa, Ariadna Combes,Dan şi Gina Sâmpălean, Ana Hompot, Elvira Paian, George Vasilescu,prof. Lucia Tătaru, Eva Gymesi şi Gilles Bardy.

Şi, bineînţeles, altora, mulţi, anonimi, care îi ţineau pumniiîn faţa aparatelor de radio şi o încurajau în gând să reziste.

Doina Cornea are şi o mână de sfaturi pentru români, la 20 deani de la Revoluţie, recomandându-le să lucreze pe laturaspirituală şi mai puţin pe cea materială.

"Toţi trebuie să lucreze pe latura spirituală. Până când nuînviem din punct de vedere spiritual, noi suntem morţi. Le spunromânilor că sunt morţi. Spiritul lor nu mai e viu, că altfel nu arînfrunta greutăţile zilei cu această lăcomie de înavuţire, ca şicând nu ar lăsa aici, pe Pământ, tot ce au acumulat. Trebuie săacumulăm bunuri spirituale care ne ajută să transformăm societatea,prin această renunţare la latura materială", sună una dintrepoveţele Doinei Cornea.

De asemenea, aceasta mai face apel la români, la tineri, înspecial, să nu plece din ţară.

"Noi trebuie să rămânem, iar munca noastră să o dedicăm ţării. Oţară, o limbă, o cultură sunt o moştenire, un dat. Care ne estedăruit nouă. Ce facem cu aceste valori? Suntem responsabili şipăzitorii acestei moşteniri", conchide Doina Cornea.

Pentru meritele sale în lupta împotriva regimului comunist, aprimit Legiunea de Onoare a Franţei şi alte distincţii, care seaflă la loc de cinste, mărturii ale unui trecut cu care puţinimuritori se pot lăuda.

Ea, Doina Cornea, o simplă profesoară din Cluj, a pus sufletul lacăderea comunismului. I-a fost frică, dar a învins.

(Material realizat de Vasile Măgrădean,corespondenti@mediafax.ro)

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
DOINA CORNEA ,
REVOLUŢIE ,
REVOLUŢIA ROMÂNĂ ,
20 DE ANI DE LA REVOLUŢIE ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.