Dorin Florea: Nu suntem o ţară cu prea mulţi prieteni în UE. Vom fi sancţionaţi sută-n sută

Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea afirmă că România nu are "prea mulţi prieteni" în UE, spre deosebire de Austria şi Ungaria, care "au suportat analize dure şi măsuri" din partea Uniunii, dar care "au lobby", el apreciind că ţara "va fi sancţionată sută-n sută".

265 afișări
Imaginea articolului Dorin Florea: Nu suntem o ţară cu prea mulţi prieteni în UE. Vom fi sancţionaţi sută-n sută

Dorin Florea (Imagine: Boda Gergely/Mediafax Foto)

Dorin Florea a declarat, marţi, că se aşteaptă ca România să fie sancţionată ca urmare a evoluţiilor politice din ultima perioadă.

"Modul în care ne-am comportat în 20 de ani, cu mineriade, cu bâlbâieli, cu toate porcăriile, modul în care România a fost prezentată în aceşti 20 de ani ne-a arătat că nu suntem o ţară care să aibă prea mulţi prieteni în UE. La ora actuală, îmi pun problema dacă şi Marea Neagră ne mai este prieten sau nu. Nu preşedintele e important, din punctul meu de vedere. (...) Important e felul în care este văzută România, că acolo nu se discută ce politician a făcut ceva sau nu. Se pune problema pe România şi orice sancţiune pentru România este total inacceptabilă la ce parcurs puteam avea: intrarea în Schengen, lipsa de monitorizare, raportul pe justiţie, care putea fi privit deja cu încredere", a spus Florea.

El a adăugat că Austria şi Ungaria au avut un lobby mult mai bun decât România în momentul când au "suportat analizele" din partea Uniunii - din cauza măsurilor luate de guvernele din care făceau parte Jorg Heider, respectiv Orban Viktor.

"Noi nu suntem nici Ungaria, nici Austria. Şi cele două ţări au suportat analize dure şi măsuri, atenţionări, dar au prieteni, au lobby, nu-şi omoară Institutul Cultural, valorile, ca noi, n-au făcut o politică internă revanşardă. (...) Noi ne-am dat aşa, de ochii lumii, prieteni cu Franţa - să fim serioşi! Chiar dacă în ultimii şapte-zece ani politica externă a României a arătat un parcurs corect şi era şiştarul plin cu lapte, acum s-a aruncat tot. România va fi sancţionată sută-n sută, vom vedea raportul", a conchis Florea.

Comisia Europeană ar putea adopta în acest an un nou raport MCV privind România care să analizeze dacă îngrijorările legate de respectarea statului de drept şi independenţa justiţiei au primit răspuns adecvat, precum şi dacă este respectată separaţia puterilor în stat.

"Având în vedere incertitudinile actuale, Comisia va adopta un nou raport în cadrul MCV privind România până la sfârşitul anului 2012. În acest raport se va constata dacă îngrijorările exprimate privind respectarea statului de drept şi independenţa sistemului judiciar au primit răspuns adecvat şi dacă respectarea principiului democratic al separării puterilor în stat a fost restabilită. Comisia va monitoriza progresele cu atenţie, prin intermediul unor misiuni regulate, dar şi printr-un dialog strâns cu autorităţile din România şi din statele membre", se arată în proiectul raportului, obţinut de MEDIAFAX şi care urmează să fie dezbătut şi aprobat miercuri de Comisia Europeană.

Comisia Europeană recomandă ca Guvernul şi instituţiile cheie din România să îşi demonstreze angajamentul faţă de pietrele de temelie indispensabile ale statului de drept şi independenţei justiţiei, printr-o serie de "paşi urgenţi", conform proiectului raportului CE privind MCV.

"Cel mai important pas pe care vor trebui să îl facă Guvernul şi instituţiile cheie din România va fi să îşi demonstreze angajamentul faţă de pietrele de temelie indispensabile ale statului de drept şi independenţei justiţiei. Aceasta necesită un număr de paşi urgenţi pe care vor trebui să îi facă Guvernul şi Parlamentul", se arată în proiectul raportului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici