Două candidaturi pentru conducerea ANI înregistrate până acum

Preşedintele CNI, Nicu Marcu, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei în care s-au aprobat tematica şi bibliografia concursului pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ANI, că pentru cele două funcţii s-au înregistrat două candidaturi, un al treilea candidat având încă dosarul incomplet.

3 afișări
Imaginea articolului Două candidaturi pentru conducerea ANI înregistrate până acum

Două candidaturi pentru conducerea ANI înregistrate până acum

Nicu Marcu a transmis un apel către cei care doresc să candideze la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ANI să îşi depună dosarele de candidatură până la data limită, care este 21 august 2007.

Acesta a arătat că CNI speră în cât mai multe candidaturi pentru funcţiile de conducere ale Agenţiei Naţionale de Integritate, în acest sens fiind pregătite „multe scaune” în sala din sediul ANI în care se va desfăşura concursul de admitere.

Preşedintele Consiliului Naţional de Integritate a menţionat că aceia care aspiră la această funcţie trebuie să fie jurişti sau economişti, la proba scrisă din cadrul concursului de admitere fiind pregătite, conform Regulamentului adoptat de CNI, minim cinci seturi de subiecte pentru fiecare post scos la concurs, pe trei teme: management, juridic şi economic.

Membrii CNI au adoptat, cu unanimitate de voturi, tematica şi bibliografia care vor fi folosite la concursul de ocupare a posturilor de preşedinte şi vicepreşedinte ANI, acest document urmând să fie postat pe site-ul agenţiei, cel târziu joi.

Tematica de concurs cuprinde 11 puncte: reglementări constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale, precum şi la utilităţile publice; organizarea şi funcţionarea ANI; CNI - rol, organizare şi funcţionare, atribuţii, raporturile cu ANI; statutul personalului din cadrul ANI; regimul juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese; regimul juridic al declaraţiilor de avere şi al declaraţiilor de interese; rolul şi responsabilităţile ordonatorilor de credite; prevederi legale pentru combaterea faptelor de corupţie; asigurarea accesului la informaţiile de interes public; elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice; noţiuni de management public.

În bibliografia de concurs sunt cuprinse mai multe acte normative, precum Constituţia, Codul Muncii, Codul Penal, dar şi legi şi ordonanţe.

Pe baza tematicii şi bibliografiei, o comisie a CNI va elabora variantele de subiecte pentru fiecare funcţie - preşedinte şi vicepreşedinte, subiectele urmând a fi cunoscute doar de membrii CNI. Fiecare temă se va introduce într-un plic sigilat, astfel încât vor fi elaborate 30 de plicuri, 15 pentru vicepreşedinte şi 15 pentru funcţia de preşedinte.

Concursul va consta într-o probă scrisă şi în susţinerea unui interviu. Proba scrisă va avea loc pe 30 septembrie, ora 10,00, la sediul ANI, iar interviul, pe 9 octombrie, la ora 10,00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici